Fiinţele cu însuşiri comune
Oare ce s-a întâmplat cu femeile clasice, femeile cu clasă care ştiu cât să zâmbească, cât să arate, cum şi cât să se poarte? Unde sunt femeile care ştiu că prin comportament şi prin felul lor de a fi, prin simţire şi voce (şi nu numai), partenerul lor le descoperă emotivitatea şi sensibilităţile şi că o voce fadă şi albă nu face decât să ridice semne de întrebare şi să stârnească confuzii în sufletul oricărui om?
Unde sunt femeile care ştiu, prin atingerea cu un deget, uneori din greşeală, să te facă să îţi pierzi cumpătul şi ideile, să te lase visând şi sperând, cu ochii deschişi, la o atingere întreagă, la o palmă în interiorul palmei tale uşor transpirate de emoţia unei simple atingeri?
Unde sunt femeile care ştiu când şi cât să alterneze, care nu ridică probleme grele de fond, care ştiu să fie calme şi să calmeze, la rândul lor, un bărbat complex şi încercat, ca orice bărbat puternic al zilelor noastre?
Unde sunt femeile care ştiu să-şi poarte inteligenţa şi candoarea sublim, iar în clipele intime să se transforme în adevărate leoaice care ştiu să revină într-o stare euforică imediat după consumarea unui act sexual, femeile care ştiu să-ţi cuprindă şoldurile cu picioarele lor subţirele şi să te facă să te simţi captiv, ca legat cu o sforicică de mătase? Unde e femeia care nu te satură oricât ai gusta din ea, ca dintr-un fruct pârguit exact cât trebuie, dar care odată cules se face tot mai dulce şi nu se alterează niciodată?
Unde sunt esenţele femeii speciale, ale unei femei care să-şi cunoască calităţile şi dorinţele? Unde se ascund femeile care erau odată? Unde sunt femeile cu pielea curată, cu ochii aprinşi şi poftele cuminţi exprimate-n zâmbete superbe, femeile pe care ţi le doreşti visa, cu care-ţi doreşti să alergi pe câmpii înflorite, cu care poţi să te învăluieşti în natură şi devii o parte din ea?
Unde sunt femeile cu care nu e nimic forţat, care ştiu să aprecieze puţinul pe care-l au, atâta timp cât au omul potrivit aproape? Şi acesta, din urmă, să lupte pentru mai mult, în moduri surprinzătoare pentru ea, în nevoia de a-i dovedi bărbăţia şi potenţa în fieşce domeniu accesibil.
Unde sunt oamenii de alaltăieri, oamenii care aveau hotare şi decenţe stabilite de felul lor de a exista, nu de alţi oameni? Unde e lumea curată, inteligentă şi zâmbitoare? Spre ce orizonturi ne pierdem şi în ce fel de întuneric ne cufundăm, dacă nu ne-am cufundat deja? Unde sunt femeile care să ne emoţioneze când le atingem, pentru care să ne umezim ochii de emoţie în clipele în care le sărutăm gurile calde, femeile care să ne facă să scăpărăm scântei din priviri, pe care să le îmbătăm cu şarmul şi cu felul nostru arhitectural de a minimaliza distanţa de la suflet la suflet cu simţirea noastră ingenuă şi de necuprins? Unde sunt femeile pentru care inventăm cuvinte, pentru care alergăm neîncetat prin gânduri, fără a obosi, fără a ne opri vreodată?
Am ajuns să consumăm nişte clişee teribile: toţi bărbaţii sunt animale domestice şi toate femeile sunt uşoare. Aceasta opinie a devenit atât de adânc întipărită în mentalul colectiv încât am devenit, aproape cu toţii, iremediabil, convinşi de asta. De ce să ne străduim în a-i înţelege pe ceilalţi din moment ce putem să îi încadrăm pe toţi într-o categorie simplă, deloc onorabilă sau flatantă? De ce să nu categorisim şi să aducem invective colective greşelilor pe care le fabricăm individual?
Totuşi, răspunsurile pot fi relativ simple: oamenii şi-au pierdut însuşirile, treptat. Nu vreau să caut cauza, dar efectele se simt, le văd, le intuim cu toţii. Femeia i-a fost superioară bărbatului în anumite domenii şi inferioară în altele. Cu toate astea războiul dintre sexe este şi va rămâne un război etern.
Femeile vor să fie egale cu bărbaţii, ba chiar puţin mai egale decât aceştia. Ele se schimbă tot mai puţin pentru a fi pe placul nostru şi au pretenţia ca noi să devenim tot mai diferiţi pentru a fi pe placul lor.
Încadrarea tuturor femeilor în tipologii înguste este o greşeală făcută des de către bărbaţi. Să dăm vina pe bărbaţi!? Ei sunt cei care nu sunt în stare să înţeleagă complexitatea şi frumuseţea sufletului feminin. Dar cum rămâne cu femeile? Chiar nu există femei în stare să scape de etichete precum „superficială”, „uşuratică”? Dar poate ele nu reuşesc pentru că ele însele le propovăduiesc.
Eu, totuşi, consider că femeile au căzut în propria plasă. Au luptat timp de secole pentru emancipaţie, pentru independenţă şi pentru a obţine atât de mult doritele drepturi egale, care au existat şi există doar ca şi concept, iar acum se regăsesc prinse între cariera reuşită în ascensiune şi dorinţa de a fi soţie şi mamă, de a simţi, de a coexista într-o familie, de a-şi îndeplini natura genetică, ereditară, natura de la origine. Din nefericire, creaţia, tvorenia biblică începe să-şi piardă sensurile din ce în ce mai mult. Şi problemele sufleteşti şi de ordin raţional care apar sunt greu sau chiar imposibil de rezolvat.
Nu sunt misogin, deşi pot părea, simt doar aporia şi nesiguranţa femeii care nu mai are nevoie de sprijin, care consideră că poate înfăptui totul singură şi nu manifest sentimente înfrăţite cu aceasta. Consider că natura noastră umană a fost şi va fi una simplă, duală, deşi încercăm din ce în ce mai mult să o complicăm până în momente în care realizăm că tot ceea ce ne-am dorit, am studiat, am înţeles şi am creat a fost, mai mult sau mai puţin, în van.
– Doamnelor şi domnişoarelor dragi, am încercat să vă cunoaştem, să facem totul ca să vă fie din ce în ce mai bine, să vă sprijinim şi să vă înlesnim condiţiile în a reuşi aproape orice. Aţi fost incluse direct în toate forurile, în toate problemele umanităţii (deşi întotdeauna aţi fost parte directă din ea), în toate soluţiile şi poate aţi uitat calitatea voastră primordială: aceea că voi conduceţi bărbaţi puternici, că-i menţineţi atenţi în judecată şi în viaţa de zi cu zi, aceea că le sunteţi aproape acestora şi că îi coordonaţi cu vorbe calde şi blajine, într-un mod subtil, în fiecare reuşită a lor, pentru unitatea unei familii.
Femeia a uitat faptul că ea a fost centrul atenţiei încă din neştiinţă, încă de la primul măr gustat, de la prima legendă a omenirii, a uitat că bărbatul o ascultă, că bărbatul are nevoie de ea şi că ea are nevoie de bărbat, la rândul ei.
Vă invit pe toţi să gândiţi din nou a doi! Pentru totdeauna.
Cred că femeile astea despre care vorbeşti tu s-au săturat să pară misterioase şi firave în faţa bărbaţilor şi a lumii întregi. S-au săturat să aştepte să primească lucruri pe care pot să şi le procure mult mai repede all by themselves. S-au săturat să împingă de la spate bărbaţi care se tem de propria umbră.
Suntem puternice, întotdeauna am fost, dar vă place să ne ţineţi într-un cotlon întunecat… şi noi vă lăsăm să trăiţi cu impresia că ne apăraţi, că ne protejaţi, că fără voi suntem în voia sorţii etc., etc., etc., când de fapt e aproape invers.
Tu visezi la idealul feminin din romane şi din trecut, la femei cu piele albă, transparentă, cu dâre albăstrii…
Dar cred ca v-am suportat şi v-am temperat destul duelurile, măcelurile, pretenţiile… E rândul nostru să ne facem ascultate şi public, nu doar în intimitate.
Nu mă înţelege greşit, nu spun că femeile sunt superioare bărbaţilor, dar ar trebui să încercăm să vedem (doar să încercăm să vedem, nu neapărat să punem în practică ideea) cum ar arăta lumea condusă de femei sensibile, tandre, cum ar arăta o lume condusă de mame.
Cred că n-ar fi deloc rau. Părerea mea. :)
@Ralu:
Cred că ai înţeles într-o manieră mult prea personală articolul meu şi că războaiele tale interioare te fac să pierzi aspectele pe care le-am menţionat. Eu nu militez pentru patriarhat şi nici nu puneam în discuţie o temă cu iz misogin. De fapt, mă repet, pentru că am scris asta şi în articol. Vezi tu, răspunsul tău reprezintă exact ceea ce enunţam în articol. Tu simţi război şi vrei să punem în discuţie variante marginale, pe când eu propuneam căi de mijloc. E evident că a existat războiul dintre sexe, întotdeauna, dar eu propun şi îmi menţin soluţia de DOI.
Cred că ar fi mult mai bine decât în varianta ta, (o lume condusă de femei sensibile şi tandre) mai ales din cauza faptului că nu avem un mediator care să poată propune FEMEI exact de genul acesta. Ştii de ce? Pentru că nu se pot cuantifica calităţile astea. Şi atunci am risca să întâlnim femei acide, stupide, fără veleităţi de menţionat şi, nu în ultimul rând, superficiale. În plus, asta se poate transfera fără nicio greutate şi bărbaţilor.
Mi se pare puţin redundant răspunsul tău :-)
Nu mai are rost să scriu că asta e părerea mea, nu?
Maaaamă, ce mă enervezi! :)
@Ralu:
>:D<
Nu cred că e necesar să menţionezi @Ralu la fiecare comment. Doar eu îţi comentez pentru că doar mie nu mi-e frică de tine. :P
@Ralu:
Ştii că am eu fixurile mele. Poate o să se mai încumete şi altcineva :-)
Femeia despre care vorbeşti este, probabil, la tot pasul. Se plimbă pierdută pe stradă visând cu ochii deschişi. Visând la bărbatul care să îi descopere sensibilitatea şi emotivitatea şi în preajma căruia să nu îi fie teamă să şi le exprime.
La bărbatul care mai poate tresări la o simplă atingere (apropos, mai există aşa ceva?) şi care să o facă, la rându-i, să vibreze la fiecare mângâiere.
La bărbatul cu care să se plimbe pe stradă, ţinându-se strâns de mână, amândoi mândri ca nişte proaspeţi campioni la „Ţară, ţară, vrem ostaşi!” sau pe lângă care să poată ţopăi în pasul ştrengarului sau pas adăugat fără temerea că i-ar putea părea ridicolă.
La bărbatul care să-i lumineze faţa cu un zâmbet şi să-i redea strălucirea din priviri, chiar şi atunci când nu e în preajma ei.
La bărbatul care s-o surprindă zilnic cu ceva simplu, banal.
La bărbatul lângă care să nu poată dormi din cauza senzaţiei că iroseşte clipe preţioase în timpul somnului. La bărbatul alături de care să se trezească istovită, dimineaţa, după o noapte de amor şi totuşi dornică de încă o „feliuţă”, în loc de mic dejun, înainte de a pleca la servici.
La bărbatul care să o facă zilnic să râdă, să o şocheze, s-o cicălească, să nu uite să fie copil, să nu se ruşineze să fie adolescent, să-i demonstreze că e bărbat. Să-i ofere siguranţă şi încredere, senzaţia că împreună ar putea muta munţii din loc. Zâmbete, sărutări şi mângâieri în loc de frustrări, reproşuri, gelozii, acuze, ironii.
Care să-i aducă magie în viaţă.
La bărbatul care s-o facă să simtă un gol în stomac chiar şi la două minute după ce a mâncat.
La bărbatul care să-i insufle dorinţa de a fi mereu frumoasă, feminină, naturală, tandră.
La bărbatul care s-o facă să-şi dorească să preschimbe fiecare clipă în veşnicie.
Căruia să-i întindă sufletul pe tavă, ca pe-o ofrandă, spunându-i „Ia-l! E-al tău! Fă ce vrei cu el!”, fără teama că acesta l-ar putea ciopârţi.
La bărbatul care să nu o lase să se stingă şi care să nu se consume lângă ea licărind.
Şi câte şi mai câte (chiar multe şi mărunte) despre bărbatul…
Vise plăcute, doamnelor şi domnişoarelor!
@aura:
Ai scris divin şi m-ai făcut să înţeleg multe. Ai dreptate, oamenii (bărbaţii şi femeile) îşi doresc lucruri similare. Aşa cum am spus în titlul articolului, suntem fiinţe cu însuşiri comune. Chiar dacă avem trăiri complexe, dorinţele ne sunt apropiate.
Ca să-ţi răspund la întrebare: da, sunt mai mult decât convins că există mulţi bărbaţi care tresar la o simplă atingere. :-)
După cum am vorbit împreună despre asta… întâlnirea n-ar trebui să fie totuşi punctul „cheie”. Continuarea, felul în care ne putem educa şi învăţa reciproc reprezintă magia, reprezintă poate succesul unui cuplu.
Îmi doresc onest, pentru fiecare dintre noi, succesul real al unei relaţii şi consolidarea unei familii adevărate.
Trebuie să fie cea mai frumoasă împlinire.
La bună auzire!
Dupa ce m-a vrajit postarea asta superba, am citit comentariul aurei si.. nu mai sunt buna de nimic. A trebuit sa dau o fuga la baie ca sa plang in voie.
Femeia si barbatul care stiu, vor si pot sa iubeasca se cauta neobositi. Ca soarele si luna. Mare pacat ca nu stim, vrem si putem sa stam locului cat sa ne lasam gasiti.
@ily:
Uneori stăm pe loc atât de mult încât ne pierdem răbdarea. Şi pierdem clipe şi momente frumoase poate chiar în momentul în care pornim din nou.
Eu îmi doresc să nu obosesc şi să o găsesc, pentru că o aşteaptă clipe de nedescris :-)
Bine ai venit „la mine”, Ileana!
Ily, îmi place ce ai scris, cam asta aveam și eu în minte.
Alexandru, undeva există femeia (pentru tine) de care tot întrebai în articol (ba chiar sunt mai multe, sunt convinsă, doar că nu mai reprezintă o majoritate, nici pe departe).
Din cauza schimbărilor de care ai zis și tu, cele în minoritate sunt considerate timide, misterioase, probabil marginalizate, deci nu e așa ușor să le găsești ”în lume”. În jurul lor roiește un număr mai modest de bărbați, cei care apreciază caracteristicile descrise de tine. Ceilalți, la fel ca celelalte (din majoritate) s-au conformat, s-au mulat pe modificările apărute după atâtea secole și se comportă ca atare.
Nu mi-ai părut deloc misogin, din contră. Zâmbeam în timp ce citeam…
Bine te-am gasit. :)
@Dida:
Mă simt inadaptat, dar nu mă deranjează :-)
E felul meu de a dori şi de a-mi dori şi sunt mândru de el.
Undeva, pe parcurs, murdărindu-mă de relaţii efemere, o voi găsi.
Şi da, ai dreptate, nu am fost deloc misogin.
Nici nu are de ce să te deranjeze. Dacă lumea merge într-un sens, nu înseamnă că încolo trebuie să mergem toți, obligat-forțat. La fel cum majoritatea nu reprezintă neapărat, întotdeauna, normalitatea.
@Dida:
Niciodată nu mi-a plăcut să fac parte din majoritatea fadă.
Imi permit sa ma exprim neintrebata apropo la ce discutati voi, si sa spun ca, mai nou, din fericire dar si din pacate, normalitatea a devenit exceptionala. Din fericire, pentru ca in vremurile astea e mai usor ca niciodata sa stralucesti printr-un minim de efort. Din pacate, pentru ca e atat de greu sa te inconjori de oameni cu un set de valori asemanator cu al tau.
Off, pacat ca n-am timp acum sa comentez cum as vrea articolul asta :D.
Dar am sa revin! E un subiect dragut si interesant :)
@ily:
Îmi place cum ai gândit.
@crinutza:
Te aştept/ăm mai târziu :-)
http://www.trilulilu.ro/dragos_adrian/d8b68b6f28a69b
Trăim în era informaţiei şi îi foarte adevărat că sunt bogaţi cei care deţin informaţii, dar uităm că ne sunt necesare câteva abilităţi pentru a folosi informaţia, abilitatea de a selecta ceea ce e necesar şi ce nu, abilitatea de a înţelege ceea ce se ştie şi abilitatea de a ştii să foloseşti informaţia.
Ce legătură are asta?! Păi, am ajuns să fim mult mai superficiali cu toţii, mult mai comozi şi punem dorinţele înaintea nevoilor, aşa că avem discuţii despre cât de mult ducem dorul femeilor şi bărbaţilor de altădată dar, cu toate astea, găsim o scuză destul de bună ca după o săptămână, într-o vineri seară, să plonjăm într-un pat cu o persoană care cu siguranţă nu “atinge standardele”. (asta aşa, în aşteptarea femeii sau bărbatului de altădată).
De ce nu spun nimic de diferenţa dintre bărbaţi şi femei, războiul dintre sexe…
“Scumpule, s-a auzit un zgomot în hol”… a fost, îi şi va mai fi auzit.
Geneza 3:16 Femeii i-a zis: “… şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.”
Suntem fiinţe diferite şi nu printr-o subordonare într-un clasament, ci diferite prin compoziţie materială, sentimentală etc. Avem nevoie de femei să le slujim şi femeile au nevoie de bărbaţi să le fie supuse. (Şi ce frumos e să slujeşti unei femei ce ţi se supune, şi ce frumos e să te supui unui bărbat ce-ţi slujeşte).
Dar suntem tot mai superficiali.
@adi:
Hrănindu-ne găsim puterea de a căuta mai departe. Gustând învăţăm să apreciem şi să dorim, să netezim căile către cunoaştere şi completare.
Simţind, iubind şi visând ne cunoaştem pe noi înşine şi ne desăvârşim natura.
Şi totuşi, undeva, în miezul naturii noastre, la geneză, în mijlocul fiecăruia, există un „animal”. Unul destul de primitiv şi prostuţ.
Te îmbrăţişez!
Puff! Hrănindu-ne găsim puterea de a căuta mai departe. Riscul e să pierdem din vedere esenţialul şi să hrănim “animalul” primitiv şi prostuţ. Ne cunoaştem pe noi înşine simţind, iubind şi visând doar într-o sinceritate purificatoare.
Îmi dau seama cât de puţin am raspuns concret articolului, dar n-am vrut să dau un nume, o adresă, un număr de telefon. E singura pe care o ştiu. :)
Eu zic ca exista astfel de femei… asa cum exista si barbati ca cei descrisi in comentariul Aurei. Doar ca trebuie sa ii vezi cu inima, nu cu ochi :)
@crinutza:
Mai mult ca sigur există. Devin, însă, tot mai rari. Şi asta cu ajutorul fiecărei categorii, deşi, în esenţă, fiecare categorie îşi doreşte contrariul.
Aşa-i că suntem nişte animale complexe?
Nu cred ca sunt mai rari decat erau inainte :)
Si prin asta poti intelege orice, inclusiv ca nici inainte nu erau chiar atat de desi… Si atunci, ca si acum, asemenea fiinte erau exceptia , nu regula.
Dar sunt convinsa ca atunci cand te indragostesti de cineva, multe din cele spuse de tine si de Aura se aplica by default :)
@crinutza:
E de apreciat optimismul tău, precum şi felul frumos în care priveşti lucrurile.
N-are rost să-ţi demontez ipoteza, chiar dacă există şi variante în care se întâmplă diferit.
E prea primăvară şi e soare.
Şi vreau să cred că atunci când te îndrăgosteşti se întâmplă toate lucrurile frumoase :-)
Ai fost indragostit? Ai iubit cu adevarat? :)
@crinutza:
Da, am fost îndrăgostit şi am iubit cu adevărat. :-)
si nu ti s-a parut, macar la inceput, ca e exact asa cum ai descris-o?
@crinutza:
Eram tânăr şi nu gândeam atât de departe. Lucrurile erau simple şi dorinţele mai uşor de împlinit.
Ca tot vorbeati de animale, mi`am amintit un citat al lui Pascal:
“Omul nu e nici inger nici animal, iar nefericirea lui vine din faptul ca ar vrea sa fie un inger care se poarta ca un animal.”
Asa.:P Asta nu neaparat cu vreo legatura … desi poate undeva, exista acel punct comun cu subiectul.
Observ ca toate/toti cei de aici au comentat foarte frumos tema si ma intrebam ce`as mai putea eu sa zic … Ma gandesc ca e greseala noastra, deopotriva a femeilor si a barbatilor, sa vedem relatia dintre noi ca pe un razboi ( mai nou, am impresia ca asa se intampla ).
Emanciparea femeii a luat o amploare nemaipomenita in ultimele decenii, sa zicem, si asta a dus in doua directii: unele femei s`au desavarsit intru totul, iar altele au fost prea … cum sa zic eu, orbite de importanta ce li se acorda in societate, de “puterea” pe care le`o dadea independenta. Nu e un lucru tocmai rau, dar asta le`a facut sa uite putin de statutul lor primar de .. femei, adica fiinte care iubesc barbatii, li se daruiesc neconditionat, le insufla tandrete si ii sprijina cu taria lor de caracter. Poate ca tot barbatii le`ar putea repara. :D Desi, daca zic acum de barbati, nu pot sa nu fiu de acord cu Aura si sa remarc faptul ca au disparut, pesemne, si cavalerii vremurilor trecute … :)
@black:
Sunt chiar aici! :-)
Şi ca mine sunt mulţi alţii.
La fel ca şi voi (fetiţe zâmbitoare, cu dorinţe vitale şi roz, cu dantelă prin zonele intime şi gânduri creţe, cu încheieturi frumoase şi demne de sărutat până la înroşirea buzelor) şi noi ne dorim caractere curate, sincere şi vioaie (care să ne şi iubească).
Atunci când e soare e totul frumos!
Acesti multi altii se cam ascund, Alexandre, la fel ca si femeile despre care vorbeai tu. Vezi, poate asta e marea incercare atat de mult discutata aici … sa ii gasesti! :)
@black:
Aşa este! Dar e de datoria noastră să ne găsim, să ne iubim, să procreem şi să lăsăm ceva acestei lumi. Aşa am fost învăţaţi.
Corect :) Si apropo, scuze pentru ca m`am adresat asa, nu stiu ce`mi veni. :D
@black:
Nu-i nicio problemă, încerc să creez o comunitate mică aici, aşa că adresările libere şi directe sunt tolerate, de mine cel puţin. ;-)
Ciudat cum acest subiect devine iterativ in aproape orice discutie despre genuri si totusi nu se schimba nimic… ceea ce ma face sa ma intreb daca astfel de femei au existat vreodata sau nu cumva ele sunt doar o plasmuire a imaginatiei romantice.
Ca sa nu mai vorbim despre mitul barbatului hotarat, protector, capabil sa infrunte cei mai infricosatori monstri pentru a fi alaturi de femeia iubita :)
@Ihrielle:
Dacă eu sunt dovada vie că astfel de bărbat există mi se pare imperativ necesar ca şi femeia menţionată de mine să existe şi în alt plan decât în imaginaţia mea de om romantic. :-)
Bun găsit!
Din pacate nu si suficient. Trebuie s-o si intalnesti.
(Si bun citit!)
Da, e o condiţie atât necesară cât şi suficientă.
Lecturi plăcute şi (de)scrieri sublime!