Altruismul. O realitate
Voi începe tipic, ca într-un minim tratat al unui subiect sau precum într-un referat simplu, pentru clasele gimnaziale, cu o definiţie:
ALTRUÍSM = atitudine morală sau dispoziţie sufletească a celui care acţionează dezinteresat în favoarea altora; doctrină morală care preconizează o asemenea atitudine. (Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998)
Altruismul a devenit o modalitate de a te face să te simţi bine, un egoism involuntar, o modalitate de a te împăca cu anumite aspecte personale (despre propria persoană) care nu-ţi plac.
De-a lungul vremurilor oamenii au inventat cuvinte, antiteză şi omonimie, au inventat antonime pentru a explica exact diferenţele dintre aceste cuvinte şi multe, multe alte lămuriri infinite pentru fiecare lucru simplu. Tot ei au inventat şi invective ca instrumente pentru a blama persoanele care ies din tiparele prestabilite şi învăţate de la alţii şi, totodată, modalităţi de a-i pedepsi pe aceştia.
Împreună ne-am format diverse etaloane şi măsuri pentru a ne putea descurca şi pentru a putea relaţiona, direct sau indirect. Totuşi, n-am învăţat încă să trăim după aceste tipare. Le-am creat doar pentru a le încălca şi pentru a realiza ulterior că nu putem convieţui cu o mare majoritate dintre ele. Le-am învăţat pentru a şti cât, cum şi în ce modalitate ar trebui să facem lucrurile pe care le facem zi de zi.
Totodată, ne-am creat vicii dintre cele mai ciudate şi inutile şi am ajuns să ne căutăm fără încetare forţa de renunţa la ele, ca şi cum am câştiga ceva exact în momentul în care am reuşi asta.
Am învăţat să fim altruişti pentru a putea arăta lumii întregi ce suntem, cât suntem de nobili şi cum am reuşit să gândim în afara dorinţelor proprii. Şi, paradoxal, suntem altruişti exact în situaţiile în care ne e cel mai uşor să fim aşa, doar pentru a lăsa să se vadă produsul altruismului nostru, pentru ca apoi să-l explicăm.
Din nefericire, n-am învăţat să oferim celui de aproape ceea ce ne dorim noi înşine, n-am învăţat să-l înţelegem (cu atât mai puţin să-l ascultăm) şi nici să-i înlesnim calea doar pentru a-i face lucrurile mai frumoase şi mai uşoare. Am devenit altruişti pentru a epata în faţa lumii şi pentru a sublinia, ulterior, că suntem altruişti şi că oferim lucruri pe care alţii le pun greu la dispoziţie sau nici nu ni le oferă.
Ne-am dovedit a fi altruişti pentru a plăcea, pentru a ne plăcea nouă înşine, pentru a ne autosatisface poftele nepotrivite, pentru a ne bucura micimea sufletului şi lipsurile nemărginite cu producţii vremelnice şi infime, uneori de-a dreptul incuantificabile.
La nesfârşit.
Confunzi altruismul cu ipocrizia, cu făţărnicia ascunsă în spatele unui zâmbet. Altruismul există, fără îndoială, doar că trece neobservat. Ceea ce vezi tu în jur e prefăcătorie mai mult sau mai puţin mascată.
Şi ce e rău în a-ţi face vicii mai mari sau mai mici doar pentru a trece de ele mai târziu? Cred ca e o formă de auto-depăşire. Omul are mereu nevoie de puţină dramă în tot ce face, altfel se plictiseşte. Aşa că fumăm şi ne lăsăm, dovedindu-ne noua înşine că putem. Şi dacă putem face asta, oare câte mai putem înfăptui? The sky is the limit. Părerea mea. :)
@Ralu:
Din fericire nu confund altruismul cu ipocrizia. Oamenii (fără a generaliza, evident şi fără îndoială) l-au confundat şi îl confundă, în acţiunile lor, aproape invariabil. Eu doar punctam o caracteristică pe care am sesizat-o la momentul respectiv :-)
Îmi place mult cum gândeşti legat de vicii, cam aşa şi e. Ar fi fost interesant, totuşi, să avem puterea să câştigăm lucruri fără a ne face rău iniţial. Să nu înţelegi greşit, sunt un om vicios. Ceea ce trebuie tu să înţelegi e că eu nu blamez, nu critic, doar expun ceea ce prin ochii mei, înspre intelect, se distinge. Sper că nu ai luat-o personal (chestia cu fumatul).
P.S.: Spaţiul infinit numit cer nu are limite.
Şi nici noi.
Nu, n-am luat-o personal. Puteam să aleg alt viciu, dar EU am zis de fumat.
Cât despre “the sky is the limit”, e un clişeu!!! Şi TOCMAI, că “the sky is the limit” înseamnă, în viziunea mea, “there is no limit”, pentru că “sky”-ul e limitless. E un silogism destul de simplu.
– The sky is the limit.
– The sky is limitless.
– Rezultă că THERE IS NO FREAKIN’ LIMIT!!!
Gata. :D
@Ralu:
Puteai alege altul, dar tu ai ales fumatul :-)
Mi-aduc aminte de hârtiuţa semnată de tine în care îţi luai angajamentul că nu vei mai fuma niciodată (semnată, cu martori).
Am înţeles silogismul tău, dar mă exprimam şi eu, înţelegi tu. Cum ar veni: „Părerea mea!”
Din păcate, NOI, oamenii nu suntem precum cerul.
Ah. Să vezi prima mea impresie. Titlul: Altruismul. O realitate. Ok, deci am gândit că ai scris despre cum există altruismul în realitate. Intru pe articol și citesc total altceva :-)
Dar nu e departe de realitate, din nefericire…
O singură obiecție am, e adevărat că majoritatea sunt altruiști când le e ușor să fie, dar nu prea consider că un ajutor… minor se poate numi altruism. E o favoare (nu găsesc alt cuvânt acum) , nu știu. Eu una văd altruismul în ceva mai complex, chit că poate definiția lui mă contrazice. Nu văd orice acțiune (mică/mare) dezinteresată drept altruism.
@Dida:
Aşa şi e. Altruismul sincer şi neexagerat, din punctul meu de vedere, e o calitate nobilă.
Încerc să o cultiv şi desăvârşesc.
Un zâmbet (deşi poate fi catalogat un gest minor), în anumite momente, poate reprezenta o dovadă de altruism.
:-)
As zice ca e un fel de cautare a acului in carul cu fan. Un gest cu adevarat dezinteresat e relativ invizibil pentru ceilalti… asa ca mi se pare normal sa vezi doar acele fapte care sunt facute si pentru imaginea personala, nu doar pentru cel caruia ii e destinat.
P.S.: @Ralu:
“- The sky is the limit.
– The sky is limitless.
– Rezultă că THERE IS NO FREAKIN’ LIMIT!!!
”
Nu neaparat :). Noi putem fi limitati de cer fara ca asta sa se reflecte in nelimitarea lui :)
@crinutza:
Frumoasă idee! Demontează parţial ceea ce am expus, dar sunt foarte de acord. Momentele cu adevărat altruiste nu se văd, nu se cunosc, nu primesc laude şi nu se măsoară.
Totuşi, altruismul prefăcut şi cu interese (paradoxal, contrazice definiţia), rămâne blamat de mine.
Zi bună! :-)