Pe drumul fără opriri

de Alexandru Husaru în 28 March 2010 la 12:25

Un articol din 16 noiembrie 2009:

Am avut, în toate perioadele vieţii mele, trasee fulminante. Nu m-am oprit niciodată într-atât încât să fiu sătul. Am trăit situaţii şi sentimente, le-am retrăit, am căutat, am găsit, am regăsit. Niciodată nu mă voi opri din mine. Niciodată nu mă voi opri din a fi eu, eu însumi. Şi e simplu.

Pentru că mă privesc pe interior şi zăresc foc, zăresc măruntaiele unui leu feroce şi inima blândă a unui om candid şi cuminte. Aşa e accepţiunea omului din mine, acesta sunt eu. Mă îndrept înspre creştetu-mi dezgolit şi simt prea multe… Prea multe gânduri şi lacrimi interne, nemulţumiri şi dorinţe. Fiecare om are arderile lui interioare, fiecare dintre noi are izbucnirile lui intense, drama nescrisă, faţada necunoscută a întregului nostru univers. Universul meu e zdruncinat de lipsa puterii de a accepta mediocritatea, minciuna şi făţărnicia. Îmi doresc să trăiesc, în tot ceea ce înconjoară persoana mea, cele mai semeţe valori, dimensiuni trufaşe şi sfidătoare de-a dreptul. Mai mult decât atât: simt că le merit, simt că mă pot face un om mult mai bun, simt că mi se potrivesc şi că mă potrivesc şi eu lor. Sunt bărbatul care atunci când vrea aduce zâmbete pe chipurile oamenilor dragi, dar sunt omul care poate ucide din priviri sentimente şi chiar legături. Legături de prietenie. Şi asta se întâmplă pentru că mi-e lehamite. Mi-e lehamite de multe, prea multe lucruri de pe planeta aceasta albastră. Şi vă voi spune despre ele…

Detest impostura, simt oroare faţă de mediocritate şi devin din ce în ce mai intransigent. Mă cred incoruptibil, liber şi complicat, un om sensibil, un om de un patos impresionant, un om care are însuşirea de a înduioşa, de a-şi face semenii să vibreze, să mişte, să fie puternici. Încerc ingenioase puneri în scenă, masive, internaţionale, picturi cu toţi oamenii lumii, aliniaţi, spăşiţi, gata de a primi semnele exclamării, gata de a privi şi de a fi învăţaţi adevărul. Îmi doresc cizelarea oamenilor, prelucrarea periodică a tuturor şi am entuziasmul unui prim îndrăgostit când chibzuiesc asta. Mă îngrijorează realitatea înconjurătoare, dezumanizarea şi rezultatele ei. Mă îngrijorează tristeţea şi lipsa educaţiei părinţilor privind puterea, educaţie pe care trebuie să o primească orice copileţ pentru a reuşi să se regăsească în realitate, pentru a reuşi să se manifeste potrivit cu stările fireşti, între tiparele obişnuite ale vieţii. Observ, din ce în ce mai des, oameni arizi, lipsiţi de afecţiune şi de logici cordiale şi mă simt de atâtea ori copleşit de ritmul acesta incredibil în care ne furnicărim existenţa. Cu toate aceste probleme încerc manifestul unui singur lucru:

– Viaţa e complexă şi densă, apasă cu vicisitudini bogate asupra suprafeţei noastre fizice şi intelectuale. Veniţi să devenim leali, principiali şi drepţi, să ne făurim o natură nefăţărită, sinceră, lipsită de prostie şi curată!