Lucrurile precum daruri
Trăirile adevărate sunt precum daruri, dar noi, oamenii, ne regăsim întotdeauna fugind de ele. Abia în urmare, după perioade în care gândim şi regândim totul, ne dorim să fi acţionat altcumva. Şi poate pierdem momente, pierdem clipe.
Sufletele mici nici măcar nu percep fineţea trăirilor mai puţin fluente, care nu parcurg registre cunoscute, care nu se poticnesc de linia restrânsă a comunicării uzuale (a comunicării mult prea tatonate), linie cunoscută de aproape fiecare dintre noi. Şi când spun trăiri mai puţin fluente nu mă refer la trăirile mediocre, de zi cu zi, la lucrurile repetitive care se întâmplă în viaţa fiecăruia dintre noi, la momentele în care nu dăm curs întâmplărilor din jurul nostru, ci la gândurile interne, speciale şi specifice.
De câte ori nu facem asta? De câte ori nu ne-am dorit să fi răspuns în anumite momente în alte maniere, cu alte cuvinte, uneori mai simple, alteori mai complexe, întotdeauna mai bine alese.
Lucrurile adevărate sunt precum daruri. Oamenii reali sunt o adevărată încântare, iar cuvintele spuse răspicat, pline de conţinuturi veridice şi raţionale sunt pentru mine adevărate băi fierbinţi, relaxante, adevărate trăiri. Sentimentele simple, zâmbetul natural şi cuvintele de amor spuse în clipe sublime, de încărcături îngereşti, sunt mană pentru sufletul fiecăruia.
Ura, însă, e reală din definiţie. Privirea sclipitoare, dinţii scrâşnind şi maxilarele încleştate, acestea au rămas reale pentru fiecare dintre noi. Şi, din nefericire, zâmbetul şi vocea duioasă, sentimentele albe şi plăcerile simple nu mai sunt adevărate, sunt din ce în ce mai perimate, mai răsuflate şi mai nereuşite.
Au rămas doar ochii goi, cufundaţi în tristeţi, au rămas oamenii cu probleme individuale presus societăţii, presus colectivului şi dorinţelor generale, oameni cu trăiri şi instincte apropiate animalelor, care nu-şi mai doresc decât condiţii de bază, atât de trai, cât şi de dezvoltare a intelectului.
Din nefericire nu m-am exprimat pentru voi.
Manifestez pentru trăirile adevărate, complete, pentru clipele colorate şi sensibile ce le putem oferi şi trăi fiecare dintre noi, pentru zâmbetele naturale şi liniştea reală, nefăţărită, pentru energie, pentru copiii care nu uită natura lor primordială, cunoaşterea şi jocul, pentru realitate şi pasiune şi, într-un final, pentru toate celelalte lucruri pe care le uităm în această goană teribilă spre nimic.
La bună auzire!
Câtă dreptate ai!
Lucrurile şi trăirile cele mai frumoase din lume ne-au fost oferite gratis de către bunul Dumnezeu. Nu ne costă nimic să admirăm apusul şi răsăritul soarelui, norii călătorind pe cer, munţii şi câmpiile, fermecătoarea mare. Nu plătim bilet de intrare în holul înstelat al nopţii, nici ca să păşim în împărăţia pădurilor şi să ascultăm cântecul păsărelelor sau să culegem flori sălbatice. Soarele ne mângâie gratis, luna ne însoţeşte complice în aventurile nopţii fără să ne pretindă nimic. Şi, până la urmă, descoperim că bucatele simple sunt mai gustoase decât toată bucătăria de la Casa Antinori.
O vorbă bună, o mângâiere, o îmbrăţişare caldă, o privire blândă nu ne costă nimic şi fac mai mult decât orice bun material.
Iubirea, tandreţea, duioşia, bunătatea, blândeţea sunt toate daruri de la Dumnezeu spre mângâierea sufletelor noastre.
Iar noi, în loc să mulţumim zilnic pentru ele trăindu-le din plin şi bucurându-ne de ele, trecem nepăsători pe lângă toate, ba, mai rău, pe unele le luăm în derâdere şi le călcăm în picioare. Nici o secundă nu ne gândim că poate, într-o zi, vom ajunge să plătim pentru toate…
@Aura:
Plătim zilnic, Aura, pentru fiecare moment în care suntem laşi, în care nu ne trăim frumos clipele oferite de forţa care ghidează (într-un fel sau altul) lucrurile.
Am rămas fără timp, dar prefer asta în pofida plictiselii psihice şi trupeşti. Lupt împotriva pierderii timpului, împotriva zilelor care trebuie să treacă pentru că ceva nu e bine (undeva, în noi). Îmi găsesc zilnic forţa să creez, deşi nu am destul timp pentru asta. Îmi găsesc zilnic forţa să zâmbesc, să evoluez.
Sunt, desigur, multe lucruri pe care ni le-am dori toţi să le facem mai des: iubit, zâmbit, citit, cântat etc.
Suntem limitaţi de ceea ce oamenii au numit secunde, minute, ore, zile şi ani.
Gândeşti frumos, ar trebui să-ţi faci şi tu un loc în care să te citească lumea. Mie îmi face plăcere să-ţi citesc gândurile colorate frumos şi sunt onorat să-ţi simt prezenţa aici.
Zâmbeşte!
Intr-adevar, sufletele mici chiar nu stiu sa aprecieze scurte dar plinele momente incarcate de frumusete. Eu cred ca si cotidianul trebuie apreciat, you know..De multe ori trecem pe langa semenii nostrii fara sa-i observam, pentru ca, mersul pe strada catre serviciu sau liceu ni se pare al dracului de obishnuit. De multe ori nu privim cerul ( apus si rasarit si nu numai! ) pt ca obishnuim sa mergem cu privirea in pamant. De multe ori nu apreciem durerea si suferintza, nu intelegem ca fara aceste trairi nu am mai cunoaste fericirea si continuam sa ne blestemam zilele in care ne pierdem cate un iubit sau un post de munca…
@Chocolatfollie:
Nu ştiu dacă am învăţat multe de-a lungul vieţii, dar asta am învăţat deja: să privesc mai mult, să înţeleg mai mult, să iubesc, să ofer, să fiu liber, să sufăr, să nu merg cu privirea în pământ şi să ştiu să mă doară.
Doar experienţa ne face să ştim!
Zi bună, ciocolato!
Într-adevăr, trăirile adevărate sunt precum darurile!
Aş tinde să zic: Ba chiar mai mult, sunt precum minunile! (rare :( )
@adr4n4:
Ţine de noi să facem în aşa fel încât să devină mai dese. :-)