Nesentimente – miresme de mai » Alexandru Husaru
 

Nesentimente – miresme de mai

  • de Alexandru Husaru în 02 May 2010 la 20:30
  • Din multitudinea acerbă de gânduri care-mi parcurge în mod permanent percepţia, din aspectele variate care îmi străbat simţirea se aude neobişnuit, aparte şi destul de puternic un singur amestec, un singur zgomot de litere: da!

    Nu sunt un optimist adevărat, dar nu sunt nici negativist. Nu resping fără a discerne valorile umane ale altor protagonişti, răspund necesităţilor sociale, fiinţez din punct de vedere moral, material, şi social, exist şi coabitez întru totul rasa umană, între feluriţi colegi, între specie şi individ, între starea de neorganizare, materie neordonată şi orânduiala estetică, morală ce ar trebui să ne sălăşluiască între suflet şi discernământ.

    Dar vreau să strig! Şi, în maniera mea, uneori lipsită de coordonate fizice, săvârşesc asta. Aici, acum, strig cu toată capacitatea şi energia mea, cu toată fermitatea şi bărbăţia, pentru că ştiu, în măruntaiele mele s-a aşezat liniştea neliniştii. Ştiu că nu putem fi niciodată cuminţi, că nu putem să ne lipsim de lucrurile pe care le-am învăţat prin antiteză, că făptuim şi comitem lucruri pe care le cunoaştem a fi în opoziţie judecăţii raţionale, dreptăţii logice. Ştiu că facem asta, de asta sunt convins. Avem procese de conştiinţă care reprezintă doar nişte repere.

    Uneori recunosc netemeinicia unor fapte proprii, recunosc nechibzuiala din ele, dar nu mă căiesc. În unele privinţe îmi lipseşte fundamentul părerii de rău, îmi lipseşte particula de remuşcare.

    Încadrându-mă între micuţele furnici, oamenii, realizez că ne confruntăm cu decizii, ne cunoaştem din ce în ce mai mult şi încercăm să ne lipsim de dependenţe. Ne dorim un stil de viaţă decent, bucurii neîncercate, plăceri din cele mai stupide, din cele mai fine şi mai frumoase. Ne dorim viaţă, ne dorim lucruri, ne dorim sentimente, ne dorim tot ce am învăţat şi tot ce am simţit pe tegumentul şi ansamblul nostru că e plăcut, sau tot ce am însuşit ca fiind agreabil.

    Retrăim sentimente, le oferim alte nuanţe, le înfăşurăm în experienţe, savurăm, le aruncăm, trecem mai departe. Ar trebui să ne oprim? Ar trebui să ne oprim să mai căutăm plăcerea ce o poate doar gândul intui? Ar trebui să închidem procesele acestea de ornamentare, de înfloriri cu roşu sau culori pestriţe? Ar trebui să stopăm aceşti coloranţi vegetali să ne mai străpungă încrederea şi obstacolele vieţii?

    Complex de plăcere, alăturat neplăcerii, dorinţelor atât de efemere, scrisoare – nescrisoare, cu titlu – netitlu şi protagonişti neprincipali, cu actori – neactori şi sentimente.

    Nesentimente.

    Voiam să spun doar atât: deşi nu exişti decât în viziunea mea, măsura mea, în amor, vreau să-mi fii tu! Şi oriunde vei merge voi merge cu tine, iar dacă te vei opri, mă voi opri şi eu.

     
     
    

    Răspunsuri (10)

    Trackback-uri/Pingback-uri

    Răspunde

    Numele şi prenumele tău (necesar)

    Adresă e-mail (trebuie, dar rămâne secretă)

    Pagină web (pentru cine are)

    Răspunsul tău