Instinct.iv
Abia aşteptăm să aparţinem.
Spunem că nu ne place neapărat, că nouă ne place să fim individuali, simpli şi liberi. Dar nu e chiar aşa. Cineva ne-a descoperit de mult toate defectele şi ne-a construit o societate pe măsura noastră, în aşa fel încât să trăim normat. Ne-a modelat după defectele şi fobiile noastre colective şi individuale. Ne-a oferit sentimente, pasiuni, modalităţi de a ne cunoaşte, de a ne petrece, de a ne juca particulele din interior.
Sună prostesc, dar cineva ne cunoaşte sau ne-a cunoscut foarte bine, mai bine decât putem intui sau înţelege. Regulile nu sunt aleatoare în niciun joc. Ele pot părea individuale, pot părea necomune, lipsite de repetitivitate, dar, în majoritatea cazurilor, nu sunt.
Acel cineva este colectivul. El este cel care, de-a lungul vremii, ne-a normat fiecare activitate. Tot colectivul, prin indivizii specifici, ne-a modelat caracterele, ne-a creat regulile, ne-a adăugat cunoaşterile, ne-a învăţat plăcerile şi ne-a complicat vieţile.
Dar nu despre el voiam să vă spun.
Spuneam că abia aşteptăm să aparţinem. Şi asta nu ne-a spus-o şi nici nu ne-a învăţat nimeni să o facem sau să o simţim.
Îmi lipseşti, instinctiv…
După ce am citit primul rând, mi-am spus “Yessss, iar pot să-l contrazic”.
Dar ai dres-o în rândul al doilea. :-)
Ideea e că da, ne place să aparţinem… când vrem. Când nu mai avem chef de aparţinut, când avem chef să ne facem de cap de unii singuri, cerem time-out şi ne facem de cap, dar e bine să ştim că, după o beţie cruntă, cel/cea căruia/căreia îi aparţinem (vrând-nevrând) ne va da o aspirină dimineaţa. :-)
@Ralu:
A mă contrazice face parte din micile plăceri ale vieţii tale, nu? :-))
E interesant felul în care ni se transformă gândurile în funcţie de situaţiile pe care le trăim, nu? ;-)
P.S.: Vezi că urmează Paris şi eu nu ştiu ce să-mi iau la mine! Să vii să mă ajuţi la bagaj. Am zis!
Mi-ai amintit de Daniil Harms; el are povestioare în care scrie jumate de pagină despre, să zicem, vecina Sofia, după care scoate un “dar nu despre ea este vorba în această povestire” şi virează spre alt subiect, despre care mai scrie vreo două rânduri şi gata :)
Legat de vecina Sofia din textul tău :D , din “colectiv” facem parte fiecare şi la el contribuim fiecare (inclusiv prin a ne supune legilor lui nescrise, care ne pot părea de neschimbat, dar nu neapărat sunt). E drept că teama de a rămâne complet singuri e, de obicei, un motiv suficient de puternic să acceptăm multe din aspectele construcţiilor sociale cu care nu… achiesăm pe dinăuntru. Dar asta-i alegerea noastră, a fiecăruia.
Cât despre subiectul principal, am prea multe întrebări care mi se amestecă în cap acum. Le las pe altă dată :)
Să ai o duminică frumoasă!
Pentru ca uitam de instinctiv ne surprind intrebarile copiilor pana in 4 ani, care au prospetime si sunt prea putin alterati si incorsetati de societate. De aia imi place sa stau uneori printre copii, pentru ca mi-e dor de idei noi si de onestitate pura.
@Cristina:
Cred că teama de a fi singur e puţin nefondată, asta în ideea în care oamenii se pot dezvolta, pot creşte, pot cunoaşte, pot interesa. Trebuie doar puţină lipsă de confort. Confortul e cel care ne duce la lipsuri şi la singurătate.
Mi-aş dori să fim din ce în ce mai lipsiţi de el, dar, din păcate, lucrurile involuează invers :-)
Te îmbrăţişez!
@Daciana:
Aici am simţit ce-mi spune Aura de obicei, ea lucrând cu copilaşi. Din păcate viaţa mea nu conţine uriaşi de genul ăsta (între 4 – 10 ani), dar îmi doresc să conţină în viitor.
Zi frumoasă!
pune mana si fa :P
Să pun mâna să fac ce, Vasu? :-)