Fără măsură
Un om cu mintea clară şi cuminte spunea:
„Dintre defectele mele cel pe care îl detest cel mai mult este reflexul de a fi prea rezonabil. Tot ce e mediocru în viaţa mea se datorează prejudecăţii că e bine să fii „înţelept” în orice împrejurare. În fond, ce ne recomandă înţelepciunea? Să fim atenţi, evitând riscurile, imprudenţele şi excesele. Să facem totul „cu măsură”. Şi tocmai această „măsură” o găsesc la originea tuturor regretelor mele, a pasiunilor ratate, a „nebuniilor” netrăite. N-am avut inteligenţa sau norocul de a pricepe la timp că adevărata „măsură” a vieţii unui om nu se poate obţine decât prin „lipsa de măsura”, dorind „fără măsură”, îndrăznind „fără măsură”, iubind „fără măsură”. Nu ştiu dacă aveam calităţile necesare pentru a pune în practică ideea mea (de la bătrâneţe) că „nebuniile” sunt mai recomandabile într-o viaţă (atât de scurtă!) decât o „înţelepciune” searbădă şi cuminte. Am unele îndoieli în privinţa asta. Şi nu mici. Dar mi-ar fi plăcut să ştiu mai demult că înţelepciunea e o virtute bătrâncioasă.”
maestrul Octavian Paler
[poza]
ÎNȚELEPCIÚNE ~i f. 1) Facultatea de a înţelege şi de a judeca adânc lucrurile. 2) Judecată cumpănită; chibzuială. (de la DEX citire)
Întotdeauna am asociat cuvântul “înţelepciune” cu primul dintre cele două sensuri, care nu implică neapărat şi cumpătarea. Un om înţelept în acest fel poate să aibă măsură, dar ştie şi când să nu aibă măsură. Ştiu că nu-i 100% la subiect, dar m-am săturat să tot văd “hulită” profunzimea ca pe un antonim al înălţimilor sau al deschiderii în plan orizontal. Şi, dacă tot am adus vorba de asta, cucerirea unor culmi înalte sau a unor orizonturi largi mi se pare superfluă dacă nu-i deloc însoţită de scufundări în adâncimi.
Cât despre “nebuniile” regretate de domnul Paler, mă întreb (şi nu retoric, chiar sunt curioasă) cât de mulţi dintre cei care se consideră “nebuni” în acest sens nu fac altceva decât să ardă focuri de paie: aparent, multă văpaie – practic, mult zgomot pentru nimic.
Tu cum crezi c-o fi?
Simt la fel, prima explicaţie e cea care-mi rezonează, deşi nu pare completă. Profunzimea nu înseamnă nemărginire. Profunzimea nu e întindere, nu e colosal, dimpotrivă: profunzimea reprezintă pătrunderea în adâncimea proporţiilor reduse. În orice.
Întrebarea ta cuprinde mult prea mult pentru un răspuns direct. Pentru că se poate să existe mulţi nebuni care uită să trăiască. Chiar alaltăieri mi-a spus un om trecut prin viaţă că am uitat să trăiesc. Asta doar urmare la ceea ce a citit din scrierile mele. Dar eu, în nebunia mea, mă simt atât de viu :-) Şi percepţia lui de om înţelept (poate) e greşită din punctul meu de vedere. Acum… cine poate cunoaşte adevărul?
Seară minunată, Cristina!
Când e vorba de subiectivităţi de-astea, e posibil să aveţi amândoi dreptate :)
@Cristina:
Aşa mă gândeam şi eu.
Un început de săptămână excelent îţi doresc! :-)
Dupa mine, Octavian Paler nu poate fi comentat. Mult prea putini ar avea dreptul s-o faca. Nu, nu-i un repros, e doar o parere.
PS. Daca mi-e permis, interesant aici, la tine. Uite, ma bucur sa mai descopar si asa ceva. Si cu toate ca stiu, fiindca am fost de nenumarate ori acolo, iar zic: ce-are frate Timisoara asta a voastra? Felicitari!
@’mnealui:
Paler este, într-adevăr, de necompletat şi nu se poate comenta. Împreună cu Cristina vorbeam discuţii despre cuvinte, care sunt frumoase şi merită fiecare alte cuvinte. E precum în viaţa de zi cu zi, cum fac oamenii sau cum ar trebui să facă într-o lume mai bună, mai completă, mai puţin complexă.
Timişoara are diversitate şi oameni din multe locuri, care culeg, adună, produc şi se reproduc. (explicaţie minimă) :-)
Mulţumesc pentru vizită, vă mai aştept!
P.S.: Pe Octavian îl consider prieten, credeţi că s-ar supăra?
Ah, a venit la fix! Multumesc
Cu multă plăcere! :-)
excelent spus.