Cu bucuria cunoașterii
Citeam versuri aleator din Cumplită secetă de iubire – Vasile Popescu. Cunosc de mult timp dedicația de pe prima pagină a cărții și simt multe citind-o. Gândesc multe lucruri despre omul care a scris această dedicație la fel cum gândesc și despre omul care a primit această carte, la un mo
ment dat, într-un ferice an 1971. Eu am recuperat-o dintr-un morman de cărți pregătite pentru foc. Pe ea și încă alte sute ca ea.
Nu sunt genul de om care scrie întâmplări din viața lui aici. Scriu mascat, la un nivel mai puțin ușor. Scriu pentru licuricii din sufletul meu, pentru evoluția sau involuția mea, pentru psihicul meu, pentru a mă înțelege pe mine, pentru a-mi aduce aminte, pentru a simți și zâmbi, pentru a stârni reacție. Mi se întâmplă să stârnesc puțină reacție, pentru că noi ne-am pierdut de mult timp răbdarea și calitățile de ascultător. Mă includ.
Astăzi nu vreau să fac asta. Nu vreau să scriu precum de obicei. Astăzi vreau să sesizez: am ajuns să consider că oamenii și-au pierdut înalta moralitate, respectul și cultura. Cel mai important, și-au pierdut cultura. Și mă doare abisal. Nu mă exclud deloc, deloc din categoria cu care trăiesc, din oamenii cu care-mi petrec viața și timpul. Sunt ca ei. Prea puțin sunt în cealaltă tabără. La fel cum îi spuneam Cătălinei, vă spun și vouă: mi-aș dori doar să cunosc oameni cu care să-mi fie totul liber și lin, oameni cu care să simt că evoluez, cu care să simt că e totul la alt nivel. Nu știu ferm dacă aș putea să fac față, dar mi-aș dori.
Mi-aș dori să avem timp să ne cunoaștem, să vorbim mai mult decât discuții, să fim mai puțin introvertiți, să ne permitem mai mult să interacționăm, să nu scriem pe bloguri, să nu ne scriem pe internet, să ne îmbrățișăm și să putem, Dumnezeule, să dedicăm unui alt bărbat un volum de poezii fără a fi luați în derâdere de amici. Să dăruim cunoaștere ca și cum asta ar fi normal, să reușim să apreciem frumosul și să nu pară asta o slăbiciune. Mi-aș dori să fim mai puternici prin noi înșine, nu prin ceea ce epatăm. Mi-ar plăcea să avem cu adevărat ochi și urechi, nu doar gânduri interne care trebuiesc comunicate sub orice formă. Mi-aș dori să auzim ceea ce transmit oamenii, pentru că, în unele momente, poate fi crucial. Mi-aș dori să comunicăm!
Per ansamblu, mi-aș mai dori să ne permitem mai mult, să fim mai reali și mai puțin fățarnici, să ne cunoaștem pe noi înșine și ceea ce ne face plăcere, să nu mai fim manipulați ca mase și să ni se permită – prin ceea ce construiește o societate – să visăm și să fim mai buni.
Înspre infinit.
Fiecare om are trairi pe care le exprima mai mult sau mai putin. Problema e ca societatea de care vorbesti, in care toti suntem prea grabiti pentru a ne opri o clipa sa ne gandim la noi si la ceea ce ne dorim cu adevarat, a pus stapanire pe actiunile noastre si pe felul in care reactionam in diverse situatii. Sufletul a fost inlocuit aproape in totalitate cu ratiunea.
Ca introvertită cu acte-n regulă, ţin să protestez la o anumită parte din textul tău ;)
Când ai spus “mai puţin introvertiţi” te gândeai la “mai puţin închişi”, cumva? Din punctul meu de vedere, nu sunt sinonime. Şi cred că o doză sănătoasă de viaţă interioară nu strică nimănui. De fapt nu prea cred că există un raport ideal între cantitatea de viaţă interioară şi exterioară, mai importantă văd să fie calitatea ambelor. Tu ce zici?
@Cătălina MAN:
Eu nu vreau să fie așa și o să încerc să nu înlocuiesc niciodată ceea ce sufletul simte. Cu nimic.
Dimpotrivă, vreau să trăiesc voit fiecare simțire pentru a o putea înțelege la adevăratul ei potențial.
Seară liniștită! :-)
@Cristina:
În context mă refeream că mi-aș dori să nu trăim fixați pe propriile trăiri, ci și pe cele ale oamenilor din jur, care ar fi frumos să fie pe aceeași lungime de undă cu noi.
Sunt de acord cu introspecțiile și viața internă atât timp cât avem ochi și urechi și pentru cei importanți nouă. Și da, sunt de acord, calitate în pofida cantității, doar că mie mi se pare că prin cantitate reușim să găsim calitate, din nefericire.
Noapte lină! :-)
Ingropati in activitatea cotidiana, ne vine din ce in ce mai greu sa procuram timpul necesar cautarii unor oameni de exceptie. Poate din aceasta cauza e folositor internetul, e mai la indemana si omul din spatele randurilor nu are de ce sa se ascunda unui necunoscut. Prefer intotdeauna o imbratisare sau un sarut, o vorba buna rostita inteligent fata in fata, imi place sa observ mimica unui om atunci cand conversam, imi place sa cred ca in mod continuu evoluez alaturi de oamenii care-mi sunt dragi. Uneori ma “salta” ei pe mine, alteori eu pe ei, dar de cele mai multe ori o fac singur. Fara a aduce tot timpul lucruri, idei si oameni noi in activitatile mele, fara a pune un pic de pasiune facand ceea ce-mi place probabil ca as fi fost undeva afundat intr-un birt sau in spital.
@kOoDoO:
Atât de adevărat. Îmi place cum ai început: „îngropați în activitatea cotidiană”…
Simt că lucrurile pe care le-ai exprimat sunt bucurii cu adevărat reale: interacțiunea dintre oameni e evoluție, chiar dacă evoluția se petrece, ulterior, în clipe intime, prin observare și autoobservare.
Mă bucur că te-am regăsit printre paginile mele virtuale.
Seară bună! :-)
Îți urez să găsești mulți oameni așa cum cauți!
@Diana:
Mulțumesc! Așa și sper.
Zi frumoasă!
..adica un ”eu” mai putin exacerbat, mai putin conditionat de stimuli externi reziduali, mai putin concurential..
Doar eu in armonie cu eu-ul meu din ceilalti!!
ps – n-o frazez prea mult, sunt convins c-ai inteles-o! ;)
sunt oameni in jurul nostru cu care se poate comunica la un nivel inalt si pe care poti sa-i imbratisezi pentru ca sunt aproape, altii sunt la distante considerabile si ajungi sa-i imbratisezi cam rar, dar foarte intens atunci cand se intampla si foarte sincer. si mai sunt oameni care sunt foarte capabili de o comunicare la nivel inalt, sincer, real, dar in acelasi timp nu o fac. Da, si eu mi-as dori sa pot sa am mai mult decat discutii cu unii oameni dar… nu stiu; am sa o spun intr-un limbaj cat mai simplu. mi se pare ca suntem atat de stupizi si ca lipsa noastra de comunicare nu poate face decat rau si poate aduce mari pierderi de timp. Deci subscriu: vreau comunicare si imbratisari din alea de ai impresia ca mai ai un pic si esti sugrumat:).
@strongvaleriana:
:-)
Doar eu în armonie cu eu-l meu din ceilalți, într-adevăr.
@Maria:
Sunt, dar vreau mai mulți! :D
“[…] am ajuns să consider că oamenii și-au pierdut înalta moralitate, respectul și cultura. Cel mai important, și-au pierdut cultura.”
My friend, mi se pare mie, sau mă cam faci incultă? Te pocnesc de nu te vezi!!!
(Acuma seriously speaking, în articolul ăsta eşti mai concret decât în toate celelalte la un loc.)
@Ralu:
Vezi că dau înapoi! :-)