2000
„Aș vrea să fiu o întrebare fără niciun răspuns,
Aș vrea să iau forma inexistentului, conturat de limitele infinitului.
Aș vrea să fiu uitarea
ce se naște din moartea unei iubiri,
Să trec, ca o umbră fără întuneric,
Printre picăturile de lumină
Ale unei nopți ce încă NU a existat.
Aș vrea să fiu o amintire din viitor
Pentru ca să te pot iubi
Într-un prezent că nu există încă.
Aș vrea să fiu îmbrățișat
De gustul tău,
Să iau forma mirosului tău,
Să-ți văd vocea,
Înălțându-se, ca un înger,
În cerul prăbușirii mele…
Lasă-mă să te iubesc
Cu pasiune,
Cu gelozie,
Cu ură de mine
Și de tot ce există…
Pentru că fură din ceea ce nu există.
Și te prind
într-o privire
în care eu nu exist.”
Desi e deosebit de frumos, e deosebit de trist. Poemul, carevasazica. Io am invatat la scoala ca durerea e cea mai mare fabrica de bijuterii literare. Atata vreau sa ma asigur: esti ok?
@Tomata cu scufita: Da, sunt bine! :-) Textul e de acum 10-12 ani, nu pot localiza exact. Mulțumesc de întrebare, totuși!
Zile frumoase!
Foarte frumos..prea putini reusesc sa se exprime atat de bine si artistic.
o am acasa,si-acum.sunt 6-7 ani de cand am citit-o prima data.dar nu si ultima.cu timpul,parca isi schimba sensul…
salut! Shi eu tot Alexandru sunt, numele de familie putzin modificat “Husariu”… ce sa zik… nice :-?blogul :). bafta !
taceti din gura toar aia va arde sa nu intoarcem vorba baiatului