Un om lacom

de Alexandru Husaru în 03 May 2011 la 22:33

O să vă povestesc ceva ce n-a apucat să se întâmple.

Ea era o femeie șatenă, atât ca podoabă capilară cât și ca fel de a se purta, cu o privire ucigătoare, precum a unei leoaice. Îi plăcea să acapareze, să se ridice în momentele intime peste tine și să te privească precum pe o pradă. Era blândă uneori și oferea afecțiune, dar dezmierda într-un fel de nedescris. Nu precum un răsfăț simplu, pur și simplu intra în intimitatea ta și-ți descoperea poziția în care ți-era cel mai comod, ca apoi să te exploateze și să-ți guste plăcerea. Și aici, la capitolul plăcere, aici intram pe terenul ei.

Am fost un om nesătul și lacom de când mă cunosc, atât din punct de vedere sexual, cât și din alte puncte de vedere. Mi-a plăcut și-mi place să trăiesc maximul – la aproape tot ce înseamnă plăcere. Nu cred că sunt diferit de alți oameni, cred că mai toți suntem așa. Dar să revin.

Vă spuneam de femeia asta caldă.

Îi plăcea să simtă tot ce mișcă, să fie în subiect, la subiect, să se năpustească și să fie activă. Avea tact. Probabil că încă mai are. Îi plăceau uleiurile, gusturile fine, alese, produsele cele mai bune, fructele și sexul fără inhibiții. Îi plăcea ca totul să fie explorat, până la ultimul orificiu și o făcea într-un fel total nevinovat. Confundam intensitatea cu amorul, pentru că îi plăcea totul, într-adevăr, foarte intens. Precum mie. Iar, eu, precum un om foarte timid – cum sunt, făceam schimburi chimice cu ea, meditam, zâmbeam, misterios și dulce, profitam de raporturile noastre naturale, apoi deveneam ordinar și o excitam cu vorbe neperdeluite. Și, înainte de a juisa, îi simțeam disprețul din privire. Iar eu, ca un bivol, mă prăbușeam în aceeași clipă cu ea, impotent și paranoic, dorindu-mi să cunosc ce fapt recursiv se repetă în mintea ei și care e motivul privirii ei pierdute de la sfârșitul iernii noastre. Ce must se prelingea prin mintea ei și, oare, ce miros de struguri pe țărână?

– „Hai, lucrează-mă!”