cuvinte despre cuvinte » Alexandru Husaru
 

Celălalt alter ego

  • de Alexandru Husaru în 17 November 2010 la 18:35
  • Sunt un om redundant. Abuzez de cuvânt, de explicație, de sens și non-sens. Încerc, de când îmi pot aduce aminte, să mă încadrez. S-ar putea ca asta să fie o atitudine greșită, dar e din cauza faptului că simt și văd că sunt diferit şi asta pentru că nu creez și nu exist în același fel ca oricine altcineva, ca oricare om de rând. Mă enervează faptul că-mi doresc să fiu comun, ca toți oamenii, că-mi doresc să nu fiu ieșit din tipare și că-mi doresc să fiu înțeles și asimilat de societate precum un om uzual, precum un om normal, precum un om oarecare.

    Practic, nu știu multe lucruri. Nu știu dacă e bine sau rău să fii diferit. Nu știu unde, la ce nivel din creierul meu se transformă lucrurile din „real” în „personal” și unde pierd sensurile realității înspre convingerile-mi proprii.

    Citeşte în continuare »

     
     
     

    Căutând starea pură (II)

  • de Alexandru Husaru în 19 September 2010 la 17:55
  • Suntem aproape 7 miliarde de oameni pe Terra.

    Împărțim, la nivel minim, aceleași dorințe și rațiuni. Cu greu se pot concentra în cuvinte felurile noastre nemărginite. Suntem infiniți, atât prin ceea ce simțim, cât și prin ceea ce gândim. Greșim pași de-a lungul zbuciumului nostru cotidian, dar nu ne oprim. Uităm și ne readucem aminte, iubim și blamăm, ne bucurăm, precum copiii, la orice fir de ață care prinde o jucărie în capăt.

    Mințim și ne mințim, din păcate. Ne dorim extraordinarul, deși banalul e prea mult pentru noi. Vedeți dumneavoastră, banalul despre care vă vorbesc reprezintă lipsa noastră, e ceea ce ne face să ne simțim neîmpliniți și e ceea ce nu putem înfăptui. Ne dorim lucruri comune, dar nu vrem să facă parte din categoria lucrurilor comune. Ne ascundem după degețelele infime care nu reușesc să ascundă nici măcar caracteristicile fără formă care ne împlinesc.

    Și căutăm împlinirea în orice. De la acceptul din partea familiei, al celor din jur, până la ființa – pe care ne-o dorim perenă – din jurul brațelor și inimilor noastre. Am fost învățați să trăim dual, precum porumbeii și încă nu vreau să accept faptul că poate natura noastră nu ne conferă cele mai bune împrejurări pentru a reuși asta.

    Ne considerăm desăvârșiți, compleți și plini de caracteristici frumoase, dar suntem departe de proiecția pe care o emanăm despre noi înșine. Suntem reclame ale unor produse pe care nu le putem accepta întru totul și pe care nu le putem întruchipa într-o variantă foarte definită și concretă. Suntem managerii unui brand propriu și construim marketing pentru piața pe care tindem să credem că o cunoaștem.

    Suntem sortiți unei alergări continue, suntem sortiți privirii și ochiului care zărește în interior. Dar avem timp… Sfidăm rațiunea și elementele – pe care le putem ușor înlătura – care nu ne definesc.

    Și, în mare, nu prea știm ce e cu noi. Căutăm, invariabil, în majoritatea clipelor noastre, oameni, lucruri, sentimente care să ne facă plăcere. Și suntem egoiști. Fără măsură.

     
     
     

    Lumina umană

  • de Alexandru Husaru în 16 June 2010 la 13:39
  • E fascinant creierul uman. E fascinant felul în care fiecare informaţie îşi găseşte câte o cale printre neuroni şi cum fiecare cale care nu e în acordul altui individ caută alte căi pentru a urma o logică.

    Vorbind cu o prietenă am realizat că mă încadrez perfect în categoria oamenilor care amăgesc alţi oameni. Vezi tu, privind de sus, fiecare om are percepţia asupra celorlalţi oameni diferită de percepţia asupra propriei persoane.

    Citeşte în continuare »

     
     
    « Articolele anterioare« Articolul următoare