Mi-e dor să fiu atât de tânăr încât să nu-mi pară ridicol faptul că te țin de mână și că-ți desenez conturul cu buricele degetelor, să nu-mi pese că timpul n-are suflare între noi.
Mi-e dor să-mi placi atât de mult încât să aștept cu plăcere fiecare început de zi pentru a-ți fi aproape.
Mi-e dor să-mi fie dor să-ți fac cadouri simbolice și simpliste, să ne învârtim des printre tipare și să nu simt niciodată altceva decât bucurie la începutul fiecăruia dintre ele.
Am trecut prin multe de-a lungul vieții mele și am crezut de mai multe ori că am dezvoltat sentimente nobile și frumoase.
Nu m-am înșelat. Am plăcut, am fost plăcut, am simțit pasiune, dorință de bine și multe alte trăiri de natură sentimentală. Am trăit prima dragoste la adevărata ei intensitate și am crescut dorindu-mi să iubesc în sens ascendent. Și am încercat diverse și felurite experiențe.
Am 27 de ani și nici nu mai contează cine și ce sunt. Pentru că iubesc.
Iubesc într-un fel pe care nu-l cunosc întru totul, într-un fel pe care-l voi descoperi treptat, sentimental, cu lacrimi în ochi, cu zâmbete, cu simțire și cu sufletul mult, mult prea curat. Iubesc într-un fel pe care nu-l pot descrie și exprima, într-un fel divin, ingenuu și copilăresc, într-un mod în care-mi lipsește cu desăvârșire frica de eșec și care-mi oferă una dintre cele mai mari puteri din această lume: puterea de a îndeplini. Cu zâmbetul, cu inima larg deschisă, cu atingerile simple și naturale, cu percepția lină, cu ochii și sufletul împăcat, cu clipele în care suntem desupra logicii, peste rațiune, peste cuvinte și desupra oricărui gând și a oricărei dorințe, iubesc!
În lume mă numesc generic Alexandru Husaru și sunt un tip comun care are un destin incredibil: acela de a învăța că jumătate, tradus în orice limbă de pe acest mapamond, nu înseamnă divizare și nu se referă la împărțire. Jumătatea reprezintă un întreg.
Și iubirea… iubirea adevărată, nefățărită, cea care nu ține de ceea ce am învățat de-a lungul vieții despre ea, iubirea pe care o simți, paradoxal, când aproape ai încetat să crezi – ei, bine… – această iubire te lasă mut.
Și de va fi să vă povestesc vreodată, vă voi povesti despre doi oameni care au fost aleși și care și-au ales să cunoască astfel viața.
Am vrut să le spun și oamenilor asta. M-aș bucura să înțeleagă și să știe cum e să-ți dorești să tragi cu degetele de marginile cerului pentru a-ți conduce în cel mai intim loc aleasa.
Later edit: Se dovedește că te poți înșela chiar și în cel mai frumos și credibil mod. Mi-a plăcut să cred, întotdeauna mi-a plăcut asta, doar că nu mi-a plăcut să cred orbește. La bună auzire!
Sunt doar o esență fină care-și caută împlinirea-n sufletul tău.
Pentru a doua oară mă regăsesc dorindu-mi cu adevărat să omor timpul, să ucid fărâmele secundare dintre noi doi. Dar zâmbesc, pentru că știu un lucru ferm, concis și extrem de delicat: destinul e pentru noi. Și asta o poate înțelege puțină, puțină lume. Poate chiar nici noi doi. Te aștept, trist și zâmbitor, în afara spațiului, în afara timpului, în afara plăcerilor noastre și a ochilor tăi cristalini. Te aștept să-mi fii suflet, mângâiere și cărare, să-mi fii leagăn și ursită, liniște și tulburare.
Realitatea conține o luptă continuă cu noi înșine, cu o simplă condiție: să existăm.
Te lipsesc, suflet!
Suntem doi copii cu vârste frumoase, maturi şi eleganţi. Ne privim şi ne dorim, ca doi oameni de sexe diferite, să cunoaştem ce se ascunde în fiecare dintre privirile noastre. Ochii ne zâmbesc și buzele ne îmbie să ne gustăm, la fel cum brațele își doresc să îmbrățișeze fiecare părticică din trupurile noastre tremurânde. Folosim întrebări și replici, încercăm să ne cunoaștem dorințele și să ne înțelegem atitudinile dezvoltate de-a lungul a zeci de ani. Eu pe tine, tu pe mine. Vrem să deslușim, să pătrundem, să știm. Și știm câteva lucruri simple: că seara ne găsește gândindu-ne unul la celălalt, că momentele libere ne aduc în minte clipele frumoase și puține pe care le-am petrecut împreună, că inimile ne bat infinit mai tare atunci când ne zărim, că locurile frumoase ni se par insipide fără celălalt, că muzica sensibilă ne face să zâmbim și să ne dorim, că suflul celuilalt ne face poftă, că zâmbetul și ochii calzi ne fac să visăm la momente fără sfârșit și că putem exista unul pentru celălalt în orice moment greu, ușor sau ciudat din viața pe care ne-o dorim. Pentru viitor lucrurile sunt simple sau complicate. Nu putem ști. Cert e un singur lucru: vom avea întotdeauna un parc, o pădure, un loc, o zi, o seară, un sărut și o dorință pe care o putem împărtăși.
Doar noi doi.
14 persoane
Răspunde şi tu!
» Citit de 1,134 ori
» Etichete: doruri, duminică orele 20:00, noțiunea de doi, tinerețe