Suntem doi copii cu vârste frumoase, maturi şi eleganţi. Ne privim şi ne dorim, ca doi oameni de sexe diferite, să cunoaştem ce se ascunde în fiecare dintre privirile noastre. Ochii ne zâmbesc și buzele ne îmbie să ne gustăm, la fel cum brațele își doresc să îmbrățișeze fiecare părticică din trupurile noastre tremurânde. Folosim întrebări și replici, încercăm să ne cunoaștem dorințele și să ne înțelegem atitudinile dezvoltate de-a lungul a zeci de ani. Eu pe tine, tu pe mine. Vrem să deslușim, să pătrundem, să știm. Și știm câteva lucruri simple: că seara ne găsește gândindu-ne unul la celălalt, că momentele libere ne aduc în minte clipele frumoase și puține pe care le-am petrecut împreună, că inimile ne bat infinit mai tare atunci când ne zărim, că locurile frumoase ni se par insipide fără celălalt, că muzica sensibilă ne face să zâmbim și să ne dorim, că suflul celuilalt ne face poftă, că zâmbetul și ochii calzi ne fac să visăm la momente fără sfârșit și că putem exista unul pentru celălalt în orice moment greu, ușor sau ciudat din viața pe care ne-o dorim. Pentru viitor lucrurile sunt simple sau complicate. Nu putem ști. Cert e un singur lucru: vom avea întotdeauna un parc, o pădure, un loc, o zi, o seară, un sărut și o dorință pe care o putem împărtăși.
Doar noi doi.
Pentru mine este aproape evident că într-un anumit loc din percepţia noastră, undeva, obturat şi ascuns, se simte clar intensitatea pasiunii dintre doi oameni. De aceea, în clipele unice dintre doi protagonişti, dintre doi actori, în momentele în care se dezvelesc inhibiţii, în locurile în care perversiunea îşi pierde înţelesul și își schimbă definiția, atunci când graiul pare mai mult decât adevărat, acolo, între acele clipe cumulate cu particularitatea unui caz în care lipsa interesului în desfăşurarea acţiunilor cotidiene comune a ajuns deja vizibilă, am deschis ochii și am preferat solitudinea. Pentru moment.
Zile liniștite!

Paris, venim!
Zice-se într-un articol de pe vastul internet cum că priveliştea capitalei Franţei (pe timp de noapte) este una dintre cele mai frumoase privelişti din lume. Poate nu e aşa, dar eu simt emoţii. Voi vedea Parisul!
Citeşte în continuare »

Abia aşteptăm să aparţinem.
Spunem că nu ne place neapărat, că nouă ne place să fim individuali, simpli şi liberi. Dar nu e chiar aşa. Cineva ne-a descoperit de mult toate defectele şi ne-a construit o societate pe măsura noastră, în aşa fel încât să trăim normat. Ne-a modelat după defectele şi fobiile noastre colective şi individuale. Ne-a oferit sentimente, pasiuni, modalităţi de a ne cunoaşte, de a ne petrece, de a ne juca particulele din interior.
Citeşte în continuare »
« Articolele anterioare« Articolul următoare
7 persoane
Răspunde şi tu!
» Citit de 546 ori
» Etichete: abstract, iubiți, primul sărut, starea pură, zâmbete calde