Fără măsură

de Alexandru Husaru în 18 June 2010 la 9:01

Un om cu mintea clară şi cuminte spunea:

„Dintre defectele mele cel pe care îl detest cel mai mult este reflexul de a fi prea rezonabil. Tot ce e mediocru în viaţa mea se datorează prejudecăţii că e bine să fii „înţelept” în orice împrejurare. În fond, ce ne recomandă înţelepciunea? Să fim atenţi, evitând riscurile, imprudenţele şi excesele. Să facem totul „cu măsură”. Şi tocmai această „măsură” o găsesc la originea tuturor regretelor mele, a pasiunilor ratate, a „nebuniilor” netrăite. N-am avut inteligenţa sau norocul de a pricepe la timp că adevărata „măsură” a vieţii unui om nu se poate obţine decât prin „lipsa de măsura”, dorind „fără măsură”, îndrăznind „fără măsură”, iubind „fără măsură”. Nu ştiu dacă aveam calităţile necesare pentru a pune în practică ideea mea (de la bătrâneţe) că „nebuniile” sunt mai recomandabile într-o viaţă (atât de scurtă!) decât o „înţelepciune” searbădă şi cuminte. Am unele îndoieli în privinţa asta. Şi nu mici. Dar mi-ar fi plăcut să ştiu mai demult că înţelepciunea e o virtute bătrâncioasă.”

maestrul Octavian Paler

[poza]

Esenţă de Paris

de Alexandru Husaru în 13 May 2010 la 15:35

Paris, venim!

Zice-se într-un articol de pe vastul internet cum că priveliştea capitalei Franţei (pe timp de noapte) este una dintre cele mai frumoase privelişti din lume. Poate nu e aşa, dar eu simt emoţii. Voi vedea Parisul!

Citeşte în continuare »

Citatul zilei

de Alexandru Husaru în 25 April 2010 la 11:38

„Mincinosul are nevoie de memorie bună.” Pierre Corneille

inimi şi raţiuni.

de Alexandru Husaru în 14 April 2010 la 22:54

E paradoxal, după o viaţă sentimentală relativ decadentă, dar plină ochi de iluzii, de cearceafuri şi prosoape murdărite, de hoteluri şi tot soiul de locuri noi, de planuri pierdute şi călătorii realizate, de zâmbete, înţelegere şi neînţelegere, de săruturi şi jocuri noi şi totuşi drastic uzate, să-ţi doreşti să exişti doar pentru o femeie.

După perechi-perechi de papuci schimbaţi alături de tot felul de fiinţe moi şi calde, dragi şi de neînduplecat, după buze şi sexe, după locuri şi gânduri, după sentimente gândite şi răzgândite, care la un moment dat îţi rămân mici şi-ţi strâng elucubrant sufletul, am ajuns la momentele în care-mi doresc să-mi lipesc cunoştinţele medii în cea mai fericită formă şi să le împărtăşesc unui singur suflet.

Am pierdut fineţuri din puterile fizice şi intelectuale, am ostenit şi m-au obosit comunicările terestre. Mi-am descoperit dorinţa înverşunată (şi totuşi roz) de a-mi încropi o fâşie de pământ cu omul drag mie şi de a înfiripa, după atâta căldură (şi totuşi boală), o dragoste caracteristică sumei dintre tu şi eu.

Pentru totdeauna.