zboară puiule » Alexandru Husaru
 

Prostia omenească

  • de Alexandru Husaru în 02 June 2010 la 23:12
  • Nu mă consider etalon în mai nimic. Nu cred că sunt domenii în care oamenii ar trebui să facă lucrurile exact cum le fac eu şi asta tocmai pentru că ştiu că am de învăţat infinit în aproape orice domeniu. Dar de un lucru îmi pot da seama clar: când un om este foarte prost.

    Nu o să vorbesc mult despre asta, pentru că nu e foarte important. Vreau doar să scriu şi să vă transmit atât: atunci când vezi că un om e prost o zi, două, trei, patru trebuie să faci ceva: ori îi explici nişte lucruri destul de clar încât să fie şi pentru înţelesul lui, ori îi explici orice altceva vrei tu să-i explici (sau chiar îi spui de ce îl consideri prost), ori îl laşi să zboare. Precum puiul, exact.

    Noroc că nu mai ţin oamenii drobi de sare pe casă.

    Hai, la bună auzire şi numai de bine!