Dragostea omului trecut prin viaţă
„Zîmbetul ei cu iz de trădare merită zbuciumul bărbatului… Ea ştie şi el va crede! Din ştiinţa ei şi crezul lui, paradoxal, se naşte DRAGOSTEA!”
Tătâne, cu fiecare ocazie îmi dovedeşti că reprezinţi mult, că eşti un om cu învăţături dintre cele mai fine, învăţături pe care nu le pot regăsi în cărţi, în opere de teatru sau în poveşti. De fiecare dată îmi dovedeşti subtil faptul că trecerea prin viaţă, ca timp şi cu repercusiuni în etate, este unul dintre cele mai speciale moduri de a cunoaşte, de a înţelege şi de a învăţa.
Îţi mulţumesc pentru asta şi vă mulţumesc amândurora pentru tot ceea ce reprezint eu!
Un fiu
P.S.: Citatul reprezintă un mesaj primit de la tatăl meu.
:) O să mă prefac că n-am văzut P.S.-ul! :D
“Ea ştie şi el va crede!”
Să mai spună cineva că ştiinţa şi credinţa se exclud reciproc!…
Dacă nu te superi, trec prin filtrul subiectivismului exprimarea şi fac un mic artificiu (scuze anticipate tatălui tău).
***Artificiu: Ea ştie şi îl va învăţa (dacă el nu e tare de cap):
– că ea înfloreşte la lumina privirii lui, din căldura mângâierilor lui, cu aerul pe care el îl expiră, cu lacrima cu care el o udă;
– că puritatea şi simplitatea sunt florile cele mai de preţ pe care el i le poate oferi;
– că lacătele inimii se deschid simplu cu o vorbă bună, cu un alint, cu o lacrimă;
– că zâmbetul lui face mai mult decât orice produs cosmetic şi orice cremă anti-îmbătrânire;
– că ea e oglinda lui şi el e oglinda ei şi că cele două oglinzi, puse faţă-n faţă, reflectă lumi paralele care se întâlnesc, se întrepătrund, fuzionează, formând un întreg;
– că slăbiciunile şi trăirile lui nu sunt o ruşine, ci izvorul din care ea îşi trage seva;
– că orice clipă trebuie trăită, nu gândită;
– că nimic nu poate fi luat de la capăt şi că rănile din suflet lasă cicatrici adânci;
– că, în ecuaţia cuplului, trecutul şi viitorul îşi pierd orice importanţă, că singura certitudine e prezentul, pe care doar ei doi îl pot transforma în veşnicie;
– că dragostea fierbinte, de la început, nu ţine o veşnicie. Important e cum întreţii jarul ce rămâne atunci când văpaia s-a stins, cum faci să mocnească în el speranţa, încrederea, prietenia, tandreţea, raţiunea de a fi, armonia – seminţele adevăratei împliniri sufleteşti;
– că zborul în doi e mult mai plăcut decât cel la business class;
– că iubirea e unicul adevăr important şi absolut într-o lume relativă.
@aura:
Dar, domniţă cu gânduri perene şi vioaie, generalizezi… şi e păcat. Ca tine gândesc puţine zâne, iar în activitatea aceasta distractivă numită viaţă nu fiecare zână reuşeşte să îl înveţe pe el atâtea lucruri încântătoare.
Ea nu ştie uneori să privească în oglindă şi poate încă nu a învăţat că fiecare clipă e unică. Uneori ea nu intuieşte că el, în adevărata lui putere, îşi doreşte mângâieri şi oblojeli peste cicatricile dificil de gestionat. Şi atunci apar relaţii de tampon, de legătură.
Ea nu ştie că veşnicia zace în momente, că pasiunea arde mai puternic decât orice foc şi că nebunia dintre doi oameni e cea mai raţională simţire.
De multe ori omite faptul că doi înseamnă atât eu, cât şi tu.
Alteori, ipotetica ea, cuprinsă de nemulţumiri, refuză să mai înţeleagă matematica simplă a cuplului şi adaugă necunoscute decesive, ca apoi să plângă şi să-i pară rău. Fără eficienţă.
Tot ea, în clipe sensibile, nu înţelege că lacrima unui bărbat reprezintă amor şi promisiune, că un ochi înlăcrimat promite veşnicie, atât timp cât ştii să-l cuprinzi şi săruţi. Cu sufletul, nu cu buzele fierbinţi.
Şi tot ea, diferita ea (de tine), nici măcar nu a înţeles niciodată şi nici nu a visat ce reprezintă iubirea. Pentru ea clipele de distracţie şi trăiri de doi sunt momente de complezenţă, ca o mică afacere perversă între doi oameni de sexe diferite.
O altă ea, uneori stupidă şi copilă, calcă peste şi omite slăbiciunile şi trăirile lui sensibile.
Şi puritatea… şi simplitatea: nişte cuvinte care poate nici nu îi plac sau nici nu îi trezesc interes.
Ce univers…
Nu am generalizat, am spus doar ce l-aş învăţa eu pe el, lucruri pe care şi eu le-am învăţat, la rându-mi, din experienţă sau le-am simţit în lungile ore de introspecţie.
E adevărat că ceea ce ştii (şi poate chiar şi stăpâneşti foarte bine) nu are întotdeauna aplicabilitate practică sau, şi mai trist, nu-ţi foloseşte la nimic.
Situaţia imaginată de mine (şi chiar şi cea imaginată de tatăl tău) e una ideală şi, aş îndrăzni să zic, mai mult de-atât, chiar ideatică. :D Ai dreptate, sunt multe femei care nu pricep mare lucru din sufletul unui bărbat (şi, să ştii, mă includ şi pe mine aici) şi din dragoste (aici eu am înţeles ipoteza, dar mă tem să trag concluziile :D), dar parcă bărbaţii sunt şi mai tari de cap. Sau nu-s eu o bună dăscăliţă…:D
@aura:
Tari ca piatra :-)
Ţi-am spus: dacă ar exista în fiecare femeie măcar o parte din pasiunea şi frumuseţea ce se regăsesc în tine…