Prima iubire
Am început să uit ce simţeam la primul sărut, neastâmpărat şi dezechilibrat, cum alergam pe scări, sărind câte 4 – 5 trepte odată, zburdând, cum îmi auzeam inima bătând la prima întâlnire, cum te doream atât de tare încât aşteptam mult prea mult să vii, cu sufletul la gură. 
Am început să uit cum mă dureau orele care mai trebuiau să treacă până să ne vedem, apoi minutele şi secundele care durau până urcai treptele etajelor ce ne despărţeau din îmbrăţişări.
Am uitat ce simţeam când găseam modalităţi pentru a introduce dedicaţii la finalul subtitrărilor de la filmele de dragoste pe care le priveam împreună… şi tu erai atât de impresionată şi fericită; sau cum eram trezit în miezul unei nopţi de vară pentru a vedea o dedicaţie scrisă cu vopsea pe zidul şcolii din faţa geamului meu.
Am uitat ce imagini îmi fugeau prin minte când gândeam la tine, când mintea mea raţiona fără grijile uneori inutile ale maturităţii. Am uitat cât de frumos ne completam.
Şi încep să uit cum era să nu-ţi pese de nimic în afară de clipele de „noi” şi de dorinţele frumoase, simple şi întotdeauna intuite. Încep să uit cum eram doi.
Şi mă întreb, câteodată: oare am ştiut vreodată cu adevărat?
[poza]
Trebuie sa fi stiut, altfel nu poti spune ca ai trait! :) doar ca asa sunt iubirile: pe unele le uitam, de altele ne aducem aminte cu placere cateodata iar peste cele esuate grav incercam toata viatza sa trecem (sau cel putzin ani buni).
@Chocolatfollie:
Teoretic ar trebui să nu uităm adevăratele iubiri niciodată.
:-)
Eu am uitat absolut tot ce a fost in trecut. Si nici nu ma mai intereseaza ce a fost. Asta inseamna ca nu am iubit cu adevarat? Sau ca nu am iubit deloc?
Se spune ca “prima iubire” nu se uita niciodata. FALS! Eu am uitat! Poate ca veti spune ca sunt ipocrita. Nu, nu sunt! Asta e adevarul.
E mai bine sa uiti. E bine sa te desprinzi de trecut. E bine pentru tine, pentru a putea merge mai departe. Sa nu imbini niciodata trecutul cu prezentul.
@Delia:
O să-ţi spun ceva ce face parte din gândurile mele intime: îmi doresc să merg la un neurolog pentru că am probleme cu memoria.
Uit lucruri din trecut mult prea uşor şi mi le aduc aminte greu. Dacă ar fi să gândesc după cum spui tu aş fi un om fericit. Totuşi, îmi doresc să-mi aduc aminte fără a mă simţi bântuit de trecut. Îmi doresc să-mi aduc aminte diverse, să învăţ din greşelile trecutului şi să regândesc multe ipostaze din acesta.
Simt că uitarea se datorează implicării mele mult prea intense în prezent. Totuşi, nu vreau să-mi neg trecutul şi nici să nu-l mai cunosc.
Sunt mândru, deşi poate fi catalogat ca păcat, de tot ceea ce reprezint acum prin prisma tuturor experienţelor prin care am trecut.
La bună auzire, colţ de suflet!
Nu spun sa iti negi trecutul, insa trebuie sa-l lasi acolo unde ii este locul, adica in urma. Culege doar cateva amintiri din timpul care s-a scurs pana in prezent. Invata sa le alegi doar pe cele placute.
Toti invatam din greseli, pentru a sti cum sa procedam mai bine si corect in situatiile ce se vor ivi in vietile noastre, in viitor.
Daca nu ai amintiri placute din trecut, uita. Elibereaza-te! Te vei simti usurat. Iti spun din proprie experienta, si nu neaparat.
Traieste CU amintirile, nu DIN ele.
In legatura cu neurologul, nu stiu daca a fost o chestie subtila spusa de tine pentru a intelege eu ceva anume, sau chiar e ceva serios. Daca e un lucru acut, e bine sa apelezi la un specialist.
Sa-ti dau un sfat: sa stii ca de cele mai multe ori, prietenii sau cei apropiati te pot ajuta mai mult decat un medic (ma refer la psihologi, de exemplu).
@Delia:
În toate perioadele mi-am dovedit că sunt cel mai bun psiholog pentru mine.
Chestia cu neurologul era „pe bune”. Uit prea mult şi prea des, din fericire majoritatea lucrurilor pe care le uit nu sunt „de esenţă”. Deşi, uneori…
Nu trăiesc din trecut, sunt prea ocupat şi prea prezent în prezentul meu.
Revenind la subiect: pentru mine, totuşi, prima iubire a fost una extrem de frumoasă. N-am să o uit, deşi se petrecea acum 10-11 ani. Şi nu mi-o mai doresc.
M-am surprins, într-o seară cu lumini târzii, gândindu-mă la inocenţa şi frumuseţea iubirii timide, de copil. Şi am zâmbit.
Noapte caldă!