Montenegro, Herceg-Novi
Îmi lipseşte Muntenegru de foarte multe ori. Este de-a dreptul fascinant să simţi dorul de un loc al lumii cu atât patos şi reverie. Într-un fel asta arată că acolo ţi-ai petrecut momente preţioase, timp frumos, ai trăit clipe speciale, pe care ţi le-ai dori repetate. Deşi am avut momente destul de dificile din cauza însoţitoarei mele din acea perioadă, m-am îndrăgostit de Mediterană şi de locurile superbe prin care m-am perindat.
Să vă spun, aşadar, despre Muntenegru şi despre Herceg-Novi, în particular.
Cum am ajuns acolo? Am plecat din Timişoara, împreună cu domnişoara cu care îmi împărţeam uneori patul în acea perioadă, fără a şti exact în ce staţiune mergem, unde ne vom caza, unde ne vom opri sau pe unde vom călători. Ştiam doar că vom ajunge în Muntenegru. Şi am ajuns. După un drum relativ obositor, dar extrem de antrenant pentru şoferii cărora le plac provocările, am ajuns în Budva, localitate preferată de români şi de vizitatorii Muntenegrului, în general. Un loc frumos de privit de sus, de pe munte, dar nu ieşit din comun văzut de aproape. Nu am zăbovit. Ne-am hotărât să mergem în Kotor, un orăşel caracterizat de mulţi vizitatori ca un mic paradis, o staţiune cu mult mai multă însemnătate şi istorie decât Budva. Ajunşi acolo am căutat o bună bucată de vreme cazare şi, deşi eram istoviţi, nu am acceptat cazare în locuri care nu ne-au plăcut în mod special. Perindându-ne prin staţiune, căutând în continuare locuri de cazare, am ajuns într-un magazin de gablonţuri şi suveniruri, unde am reuşit să discutăm cu o vânzătoare, care nu prea cunoştea limba engleză, despre staţiunile muntenegrene. După discuţii desfăşurate relativ greoi, domnişoara ne-a îndrumat spre Herceg-Novi, o staţiune pe gustul ei care, deşi e mai puţin cunoscută, e preferată de mulţi tineri. Am pornit spre Herceg-Novi!
Herceg-Novi este un loc de un pitoresc inimaginabil, o staţiune extrem de frumoasă şi cochetă. Cu cetatea veche, cu faleza superbă şi locurile extrem de primitoare şi calde, cu plaje mediteraneene specifice, dar şi cu plaje cu nisip, sau chiar plaje plutitoare, pe mare, de plastic, staţiunea atrage prin felul ei, deşi minimal, bogat în opţiuni şi oferte. Sigur, nu am vizitat şi nu am gustat din toate plăcerile Herceg-Novi-ului, dar locul acesta va mai fi vizitat de mine. E spaţiu în care am simţit ce înseamnă Mediterana, în care am privit-o de pe o terasă, în pielea goală, cu lumini fade împrejur, gustând o Tequilla cu portocală, amăgindu-mă dintr-o ţigară, un loc în care m-am simţit singur, exotic, liber şi fericit. Herceg-Novi este probabil unul dintre locurile acelea care îţi scrijelesc amintiri adânci în suflet. Sau poate tot ce înseamnă Mediterana e.
E un oraş care poate părea mic, dar cu o încărcătură imensă, cu pescari şi localnici primitori, cu oameni care, deşi nu cunosc limbi străine, ştiu să comunice, ştiu să se facă plăcuţi şi să te facă să te simţi important. E un loc mai puţin scump decât Kotor sau Budva, un loc care mie îmi aduce aminte de mare, de plajă, de căldură şi libertate.
Dacă ajungeţi prin aceste locuri să nu rataţi karadorde (carageorge) şi pljeskavita (pleşcaviţa) specifică sârbilor. O găsiţi pe drumul spre cetate, pe o terasă foarte frumoasă (şi mai mult ca sigur şi în alte locuri).
Drum bun!
[hartă]
[poza]
Ce fain e să călătoreşti fără să ştii prea bine încotro! :)
E cel mai fain mod de a călători, nu? :-)
#A se citi când eşti într-o zi cu chef de întors gândurile pe mai multe feţe ;)
Eu cred că de fapt nici nu ştim vreodată cu adevărat încotro “călătorim”. Uneori avem iluzia că ştim – fiindcă avem nişte probabilităţi calculate, sau fiindcă ştim unde vrem să ajungem, sau fiindcă nu suntem conştienţi de existenţa altor variante… Şi uneori chiar ajungem acolo unde ne aşteptam, alteori nu. Şi într-o oarecare măsură asta ţine de noi, iar parţial ne scapă controlului.
Şi-aş mai avea de zis în continuare, dar nu vreau să-mi mut blogul aici, deghizându-mi articolele în comentarii la articolele tale :)
Am câţiva amici în Banat, şi anume în Oraviţa şi Reşiţa. La început, când discutam cu ei, mă amuzau regionalismele lor/voastre, gen pită, câta, crumpi etc., însă acum m-am obişnuit. De ce spun asta? Pentru că, citind postul tău, am observat că ai specificat despre “pljeskavita (pleşcaviţa)”. Nu ştiam ce-i pleşcăviţa când am auzit prima oară ;)), până mi-au explicat ei. Iar acum am aflat de la tine că-i specifică sârbilor. N-am mâncat niciodată, deşi aş vrea. Sper să am ocazia vreodată. În zona/oraşul de unde sunt eu, nu se face aşa ceva. :)
Cât despre excursiile spontane, îmi plac mult. Astea sunt cele în care te distrezi şi te simti cel mai bine, nu alea planificate. Părerea mea. :)
@Cristina:
Câtă realitate comprimată în câteva cuvinte…
Şi eu sunt de părere că nu prea ştim încotro călătorim, dar mai sunt de părere că influenţăm, prin felul nostru de a exista, comunica, iubi… (şi orice verb care mai există-n lumea asta), modul în care se desfăşoară „excursia” şi rezultatele ei.
Pentru că putem.
Realizez, citindu-ţi răspunsul, că articolele mele sunt uneori prea concentrate.
La bună auzire!
@Delia:
Merită să încerci o pljeskavita adevărată în Muntenegru.
Recomand din nou! :-)
Seară lină…
ma faci sa ma gandesc la o vacanta acolo inainte de a vedea pozele :)
@Rox:
Nu sta pe gânduri! :-)
Ce coincidenta fermecatoare: ieri citeam postul tau despre Muntenegru iar astazi am primit invitatia de a-mi petrece concediul acolo.
Pentru viitor, astept cu interes impresii si din alte locuri la fel de tentante ca si acesta:D
@Ihrielle:
Sper să simţi ce am simţit eu acolo şi chiar mai mult.
Asta dacă alegi Muntenegru.
Seară faină! :-)