Poftele inimii cuminţi » Alexandru Husaru
 

Poftele inimii cuminţi

  • de Alexandru Husaru în 05 May 2010 la 18:35
  • Vreme de un an, dacă nu şi mai mult, inima mea a început să se golească încet, încet. Eu sper să se golească treptat, dacă nu s-a golit deja de tot, până atunci când voi începe să o reumplu. Mi-au spus oamenii că e simplu şi că pot! :-)

    Aş vrea să vă mai spun că nu voi fugi niciodată de lucrul acesta. Nu mi-e frică să-mi umplu inima, cu atât mai puţin să o golesc, ba dimpotrivă! Am înţeles, de-a lungul minusculei mele existenţe, că atât pot cu siguranţă să fac. Să-mi discern sentimentele şi dorinţele, să-mi caut explicaţiile şi motivele cele mai pertinente şi să-mi păstrez drumul. Nealterat. Să nu mă abat prea mult, să încerc să construiesc, să iubesc şi să preţuiesc timpul. Şi am mai înţeles că, într-un spaţiu normal, înseamnă mult faptul că pot face asta. Pot să pornesc, într-un ascendent de umplere a inimii mari şi pofticioase, de la premise extrem de bine intenţionate, naturale, calde, colorate şi pot ajunge să descopăr, odată cu timpul, fiinţele, în adevărata lor natură. De mine se pot rareori ascunde.

    Ce am mai înţeles până acum este faptul că, în cazul în care ceea ce găsesc la şi într-o fiinţă nu e pe placul meu, trebuie ori să tolerez disconfortul, adică să-l accept, să-l îmbrac frumos şi să-l îmbrăţişez, ori să las deoparte ceea ce am construit şi să încep din nou să-mi golesc inima. E relativ simplu.

    Ulterior, fără nicio piedică, în momentul în care am inima golită o voi putea reumple cu însuşirile, atitudinile, tandreţea şi vioiciunea altei fiinţe. Asta până într-un moment în care se va umple definitiv sau se va umple în aşa fel încât nu-mi voi mai dori să o golesc.

    Extrapolând, cred că putem iubi infinit, putem iubi puţin, putem doar aprecia o fiinţă, putem visa chiar şi atunci când ştim că nu există modalităţi de a ne împlini frumoasele noastre visuri. În mare, putem reuşi orice!

    Ceea ce trebuie (şi chiar trebuie) e să nu uităm un lucru: putem iubi de infinite ori, diferite persoane, până într-un moment în care alegem să rămânem în locuri vii şi intens colorate cu una dintre ele.

    Şi atunci (mai mult ca sigur) vom şti!

    Acest articol a fost scris în luna decembrie a anului 2009.

     
     
    

    Răspunsuri (16)

    Trackback-uri/Pingback-uri

    Răspunde

    Numele şi prenumele tău (necesar)

    Adresă e-mail (trebuie, dar rămâne secretă)

    Pagină web (pentru cine are)

    Răspunsul tău