Paris, je t’aime!
M-am îndrăgostit!
Nu de cineva, ci de un loc din această minunată lume. Mai exact: nu de un loc, ci de un colos. De un „munte”, de o apă, de o capitală, de un spaţiu, de o idee, de o întreagă istorie. Am simţit pentru prima oară că îmi doresc cu adevărat să trăiesc în alt loc decât în iubita mea Românie.
Nu pot defini Parisul. N-am văzut, n-am simţit destul. Nu sunt în măsură să fac asta. Forţă, dorinţă, pulsiune sau chef de viaţă? Libertate, simţire, sexualitate? În mod sigur câte puţin din fiecare şi mult mai mult decât atât.
Pentru mine Parisul înseamnă diversitate. O violonistă, doi bătrâni ţinându-se de mână, o statuie a unui dragon care e pregătit să înghită Parisul, doi îndrăgostiţi după grilajele unui pasaj de metrou, pierduţi de imensul nostru timp, scăpaţi, lăsaţi în afară, lumini, atitudine, oameni coloraţi, necoloraţi şi decoloraţi, tehnică, lucruri antice, zâmbete şi încordare, tristeţe, singurătate şi agonie, frig şi cald, curent şi curenţi, pofte, îmbiere, parfum, natură şi câte o poveste aproape în fiecare chip întâlnit. Paris… prin poze nu se poate exprima vastitatea pe care o reprezintă.
Am vizitat multe obiective turistice: Arcul de Triumf, Bulevardul Champs-Elysées, Turnul Eiffel, Basilica Sacré Cœur, Catedrala Notre-Dame, Cabaretul Moulin Rouge, Muzeul Louvre, Domul Invalizilor, Podul Alexandru al III-lea, Cartierul La Defénse, Place de la Concorde, Opera din Paris, Place Pigalle, Pont Neuf.
Nu ne-am perindat prin toate arondismentele municipale ale Parisului (din totalul de 20), dar Montmartre (Arr. 18) este cel mai pe gustul meu. Aici există locuri unde norii coboară lângă oameni, unde am simţit nu să zâmbesc, ci să râd de-a binelea absolut din nimic. Fericit. Cât despre La Basilique du Sacré Cœur de Montmartre: este un loc divin. Nu am cuvinte care să exprime liniştea ce am simţit-o în acest loc. De fapt, nu cred că s-au inventat cuvinte care să exprime asta.
Despre oameni: noi nu vrem să trecem nicicând neobservaţi. Mai ales latinii, care putem fi uniţi prin gânduri, de departe, de aproape, care suntem zâmbitori şi mult prea intenşi. Parizienii, deşi sunt latini, nu sunt aşa. Par mai reci, mai introvertiţi, mai interni. Nu am reuşit să-mi dau seama de ce. Aşa e natura lor şi felul de a fi. În locuri pentru socializare (baruri, cafenele, bistrouri), totuşi, devin sociabili.
Fiecare om are felurile lui, am spus întotdeauna asta. Mie Parisul îmi rezonează. Fiecare privire, fiecare miros, fiecare pas şi gând. E superbul oraş al castanilor, locul unde întâlneşti aproape fiecare categorie ce o poţi întâlni în această lume. În spaţiile acestui oraş am simţit că noi, oamenii, batem mult prea mult clipele de realitate cu visuri, cu plăpumi şi cu pături, cu cearceafuri, cu timp pierdut, cu irealitate şi cu plăcerea gândurilor. Ce senzaţii… şi cât mai avem de învăţat până la a ne desăvârşi piesele interne ale acestui puzzle: gândul şi mintea umană.
Am 27 de ani şi simt că am pierdut mult timp din anii aceştia şi simt că voi mai pierde, din nefericire, în acest curs incredibil pe care tot noi, oamenii, ni l-am creat. Dar zâmbesc… şi fac asta pentru că sunt un nebun care se vindecă singur.
Nu te aştepta să simţi ce am simţit eu, nu te aştepta să vizitezi Parisul şi să ai aceleaşi trăiri. De fapt, nici măcar similare. Parisul descoperă fiecare om şi îi exploatează simţurile şi dorinţele proprii.
Paris, te iubesc!
Eram sigură că ai simţit multe lucruri de neexprimat. Şi mai eram sigură de faptul că o să le exprimi tu cumva. :) Şi ai mare dreptate. Fiecare simte Parisul diferit, vede alte lucruri şi lucrurile văzute la comun se simt altfel. Din ce scrii tu, parcă tu ai fost la Paris şi eu… pe lună, sau altundeva.
Oricum, Montmartre rămâne de nedescris. Poţi să-l exprimi ca fiind un loc medieval, calm, cu brânză, clătite şi vin, cu oameni vii şi cu multe culori… Dar cuvintele nu cuprind nici măcar o miime din tot ce te face să simţi.
Anyway, îţi mulţumim încă o dată de companie. Fără tine nu ne-am fi aventurat atât de departe. :)
@Ralu:
Şi eu mulţumesc pentru tot şi mai ales pentru invitaţie. :-)
Am realizat că s-a văzut clar faptul că uneori eram altundeva, nu alături de voi, în altă lume. De aia şi rămâneam mai tot timpul în urmă.
Toate ca toate: Aţi fost o companie excelentă şi sper că vom mai merge prin locuri împreună. Pupici dragi!
Te invidiez! :)) Si tu ai ajuns in Paris, si eu inca nu. :(( Culmea e ca eu am fost pe langa Franta, si anume pe Coasta de Azur, la Monaco. Am o amica ce locuieste in Paris de 3 ani. E romanca. Tocmai a venit in tara in vizita, si abia asteapta sa se intoarca-n Franta, pentru ca nu mai suporta stilul romanilor de a trai. E de inteles. Si-n plus, ea s-a obisnuit acolo. A ramas scarbita de tot ceea ce se intampla in Romania. Deh, nu e singura.
Dorinta arzatoare ce-o aveam de a vizita Parisul s-a accentuat acum, dupa ce am citit ceea ce ne-ai relatat tu. Vreau in Paris!! :(
PS : Ma bucur sa aud ca te-ai simtit bine. Sper ca te-ai si relaxat, cat de cat, chiar daca ai umblat toata ziua pentru a vizita diferite locuri. :)
@Delia:
Important e că poţi să ajungi oricând acolo, acum e mult mai uşor.
Să ştii că şi dacă nu m-am relaxat, deşi simt că m-am relaxat cu mai multe ocazii prin Paris, o fac în perioada aceasta. Mai ales că în Timişoara e vremea cum e.
Zi bună, colţişor de suflet! :-)