Căutând starea pură (I)
Găsesc în om, în persoane apropiate şi în interlocutor câte o particulă fină din starea pură. În fiecare invenţie şi fiecare inventator inerent ei găsesc câte o fărâmă din ceea ce-mi doresc să descopăr în această lume. Ştiu că pierd timp, dar timpul meu pierdut câştigă experienţă şi iscusinţă.
Simt că mă desăvârşesc continuu călătorind, experimentând, cunoscând şi privind tot mai multe, din ce în ce mai multe persoane, locuri şi lucruri. Aşa-mi place mie viaţa, aşa mă desăvârşesc şi aşa vreau să continui.
Eu vreau să fiu prizonierul iluziei, să cred pe deplin că viaţa nu e deşertăciune şi că jocul prin care trecem, chiar dacă nu are sens, reprezintă ceva. Emoţia, sentimentele roz, pasiunea şi braţele întinse spre diverse plăceri, preocupări şi presupuneri reprezintă nădejde. Trasările jocului, protagoniştii, feluritele trăiri, toate acestea nu sunt în zadar, nu reprezintă o mascaradă, nu alcătuiesc o piesă nereuşită. Nu şi pentru mine…
Eu cred în realitatea pe care o percep eu, eu cred în zâmbetele care-mi sunt adresate, în ochii care se exprimă frumos. Eu cred în privirile calme şi pe înţelesul meu, în clipele în care văd oameni satisfăcuţi de faptul că sunt ajutaţi şi de faptul că ei nu sunt singuri. Eu cred în suflet, în libertate, în cuvânt şi pasiune, în viaţă şi în suferinţă, în dragoste (de toate felurile ei, lipsite de monotonie) şi egoism şi mai cred în frumoasa şi umana noastră nimicnicie. Pentru că nimicnicia diverşilor oameni învăţaţi, filosofi şi literaţi – evident superiori unui om mic şi curios ca mine – şi modul în care ei percep viaţa (la nivel filosofic), redundantă şi fără scopuri destul de bine alimentate şi destul de conturate (pentru ei), vedeţi dumneavoastră, această nimicnicie reprezintă tot ceea ce-mi doresc, atât pentru mine cât şi pentru toţi semenii mei.
Nimicurile mici care ne fac să zâmbim cu adevărat – nu din curtoazie – clipele în care ne aşteptăm unii pe ceilalţi, pentru ca apoi să ne zâmbim şi să ne consumăm reciproc, felurile în care ne unim destinele, continua căutare a ceva, căutarea stării pure, căutarea inevitabilului, propriile minciuni mici pe care ni le oferim pentru a ne asculta febrilele vicii, clipele în care suntem deasupra clişeelor, momentele în care ascultăm muzici şi înţelegem, parcă, Universul din ele, toate trăirile frumoase, toate clipele în care descoperim – de la locuri noi, la carne dezvelită dintre cearceafurile albe – toate, alăturate, toată experienţa ce am dobândit-o şi o dobândim minutar, secundar, anual… toate converg şi concură într-un singur sens: starea noastră pură.
Zâmbiţi, v-am amestecat şi v-am gândit!
La bună auzire!
Mi se pare inevitabil pentru o fiinta umana, indiferent de destinul ei lumesc, sa tinda spre ceea ce numesti tu “stare pura”…E un semn clar al unei evolutii spirituale necontrafacute, nu doar cautata, ci si implinita…
Trasezi o harta interesanta, desenata prin arabescuri matasoase pe care aproape ca pot sa le urmaresc cu degetul. Mereu cautare, prin cuvinte, mereu calatorii interioare. Ma intreb daca nu cumva , cautand starea , o traim mai mult decat credem…
Nu te felicit pentru ce-ai scris, doar iti multumesc…
@IuliaB:
Îţi mulţumesc şi eu, deasemenea, ai spus mult.
Bine te-am găsit frunzărind printre introspecţiile mele scriptice!
Îţi zâmbesc :-)
adevarat graiesti tu acolo. nu foarte multi mai cauta starea pura, esenta vietii, implinirea spirituala.asa cum a spus si IuliaB, poate unii o traim chiar in goana noastra dupa acea stare
@Anura:
Fiecare om are momentele lui în care pur şi simplu nu mai are chef. Ca mine, acum. :-)
Dar fiecare gând negativ poate conchide într-un zâmbet care-mi şopteşte: „Mâine e altă zi…”
Ai scris articolul ăsta în 2 iulie. Azi e 20 iulie. CE FAAAAAACI
???? ŞOMEZI??????
Pune osul la muncă!
@Ralu:
:-)
Eu cred intr-un tel. Un tel comun, al intregii umanitati, un tel cumplit, dar sortit izbandei. Eu cred intr-un viitor in care intreaga umanitate va tinde spre dragoste, de orice fel, ca tinta suprema. Eu cred in autenticitate, cred in valoare, cred in trecut, cred in traditie, cred in viitor si in evolutie. Dar cred in formele spirituale a celor spuse mai sus, nu in cele materiale ori fizice. Eu cred in lumea ideilor pure (: Un fel de “stare pura” a ta. Si mai cred in destin, care te trage inspre ceea ce trebuie sa faci, indiferent cat ai lupta cu el. Cred in lumea interioara si in cea superioara, cred in pasiune si cred in ceea ce e in noi. In fiecare dintre noi. Fiecare cu crezul sau, nu? (:
@verdedeparis:
Şi eu cred în ceea ce crezi. (-:
cand omul depaseste conventionalul si priveste mut la dansul unei frunze spre pamant, sau la mangaierea norilor in marea de cer… atunci suntem puri. curati. :)
si am zambit. cred in ce crezi cu tot sufletul meu mic. apropo de inceputul articolului tau, am citit asta in cartea Ilenei Vulpescu, Arta Conversatiei : “Invata sa cunosti oamenii printre oameni, invata sa meditezi asupra lor in singuratate”. e mottoul dupa care ma ghidez:)
@chromaticdrama: Adevărat. Parte din starea noastră pură. Mulţumesc!
@Maria:
Sunt felul de om cu nevoie de singurătate, de clipe pentru introspecţii, momente de autocunoaştere. Mă bucur să te regăsesc din nou printre paginile mele. Seară superbă! :-)
Imi place!
Parca te si vad intr-o barca plutind p-un ocean linistit printre sariturile unor delfini veseli :)
@strongvaleriana:
Și mie îmi place felul tău plastic de a vizualiza ceea ce am scris. Eu nu m-am gândit niciodată așa, dar îmi sună atât de frumos. :-)