Zâmbind, pe drumuri
Îmi place să-mi încarc telefonul în maşină. Îmi place să evadez – e impropriu ce scriu – din locurile în care-mi petrec timp. Nu pentru că aş fi plictisit sau pentru că nu mă mai satisface peisajul. Îmi place călătoria. Ador să alerg, să las în urmă gospodării întregi spre alte locuri, spre alte cuvinte, spre alte limbi, sau aceleaşi, dar rostite altfel. Îmi place peisajul, ador cerul, iubesc apa şi lumina. Sfidez întunericul şi îmi satisfac pofta de a cunoaşte tot mai mult prin călătorie, prin pantofii care-mi bătătoresc calea şi prin sufletele perene de lângă mine. Îmi place depărtarea, îmi place apropierea, îmi place călătoria. Ador să observ, ador să interacţionez, ador să ador.
Îmi place să ajung undeva şi îmi place să am libertatea de a nu-mi pune întrebarea cât e ceasul, cât e timpul, cât e ziua.
Drumuri netede şi la bună auzire!
Unde ai plecat ? :D
@Delia:
Am fost prin ţară, pe la Oradea, Peştera Urşilor, apoi pe la Surduc. Urmează să merg în Italia pentru câteva săptămâni. :D
Spune şi de Beiuş, măăăăăăăăăăăăăi!!!!
It’s all past, why bother? :-)
:(
@Ralu:
Eram relativ trist când am răspuns asta.
Beiuşul e liniştit şi verzui. L-am văzut noaptea, pasager, zâmbitor şi obosit de drumurile impracticabile din frumoasa noastră ţară.
>:D<
Io ţi-am zis să nu treci prin Oradea că-i rău drumul… Nu m-ai ascultat… Treaba ta…
Şi ce trist, mă? Ce trist? Să nu te mai aud cu de-astea că-ţi rup picioarele!
@Ralu:
Tu și care armată?
Am trecut prin Oradea pentru că voiam să urc la Ciuperca, sus. Ai fost vreodată?
Și da, fără trist.