Mi-e dor să fiu atât de tânăr încât să nu-mi pară ridicol faptul că te țin de mână și că-ți desenez conturul cu buricele degetelor, să nu-mi pese că timpul n-are suflare între noi.
Mi-e dor să-mi placi atât de mult încât să aștept cu plăcere fiecare început de zi pentru a-ți fi aproape.
Mi-e dor să-mi fie dor să-ți fac cadouri simbolice și simpliste, să ne învârtim des printre tipare și să nu simt niciodată altceva decât bucurie la începutul fiecăruia dintre ele.
Citeam versuri aleator din Cumplită secetă de iubire – Vasile Popescu. Cunosc de mult timp dedicația de pe prima pagină a cărții și simt multe citind-o. Gândesc multe lucruri despre omul care a scris această dedicație la fel cum gândesc și despre omul care a primit această carte, la un mo
ment dat, într-un ferice an 1971. Eu am recuperat-o dintr-un morman de cărți pregătite pentru foc. Pe ea și încă alte sute ca ea.
Nu sunt genul de om care scrie întâmplări din viața lui aici. Scriu mascat, la un nivel mai puțin ușor. Scriu pentru licuricii din sufletul meu, pentru evoluția sau involuția mea, pentru psihicul meu, pentru a mă înțelege pe mine, pentru a-mi aduce aminte, pentru a simți și zâmbi, pentru a stârni reacție. Mi se întâmplă să stârnesc puțină reacție, pentru că noi ne-am pierdut de mult timp răbdarea și calitățile de ascultător. Mă includ.
Citeşte în continuare »
Blestemaţi, să fim unici,
Fiecare, în felul nostru…
Totuşi, să reprezentăm, individual,
Toată lumea.
Ce cruzime din partea divinităţii…
Fiecare dintre noi e universul
Fiecare dintre noi e propriul Dumnezeu,
Ficare îşi trăieşte spaima colectivă,
Panica şi întrebările, suferinţa individuală.
Şi, da, fiecare dintre noi,
Trage, după el,
Întregul univers,
Care se prăbuşeşte.
14 persoane
Răspunde şi tu!
» Citit de ori
» Etichete: doruri, duminică orele 20:00, noțiunea de doi, tinerețe