Omul sentimentului

de Alexandru Husaru în 09 January 2011 la 20:39

Sunt un om al cuvântului, nu al științei exacte, nici al istoriei sau geografiei. Sunt un om al literaturii, al sensului, al lucrului nescris și al sentimentului. Sunt un om care aparține realității și, totodată, întrebării. Mă lupt și împletesc cu sinceritatea față de propria persoană, una dintre cele mai grele sincerități, singura pe care doresc să o desăvârșesc până la cel mai intens nivel. Îmi pun probleme nu existențiale, ci personale, intime, ciudate și simple, dureroase și grele, cu răspunsuri multe și foarte colorate, alteori gri.

Mi-aduc aminte că discutam pe tema schimbării omului acum câțiva ani cu o bună prietenă și îi spuneam că oamenii nu se schimbă niciodată și că, la un anumit nivel, nu există schimbare în niciun suflet. Doar că acum m-am schimbat și, implicit, nu mai cred asta. Cred în incredibila versatilitate a ființei umane, cred în infinitul potențial pe care-l deținem. Cred în lucruri de necrezut, în forme, în planuri și idei, în zbor și, indirect, în infinit. Cred că suntem slabi și prea puțin conciși și că avem forțe presus definiției cuvântului „uman”. Cred că putem face absolut orice, fără limite concrete sau, cel puțin, nu ușor de stabilit. Mai cred că cea mai puternică luptă e aceea cu noi înșine, cu regulile cu care am fost crescuți (deși nu sunt împotriva lor), cu lenea și comoditatea, cu alter-ego-ul fiecăruia dintre noi care, șoptind, ne spune că putem face lucruri și cu altă ocazie.

Cred și sper în om, cred și sper în calitate în pofida cantității și, cel mai mult, îmi doresc ca omul să fie real, să vadă – deși poate fi visător în același timp – reacțiile lui adevărate, ale celor pe care le stârnește în jurul lui, precum și ale celorlalți oameni. Suntem diferiți pentru că ne plac lucruri diferite. Dar trebuie să le acceptăm, nu să plutim împreună (cu oamenii care pur și simplu se întâmplă să existe în jurul nostru) spre fapte și acțiuni comune. Cel puțin nu doar pentru a aparține unei categorii, unei cete, unei societăți.

Ție-ți place să citești și mie să ascult muzică, poate ție-ți place să lenevești și mie-mi place să mă plimb. Ceea ce e cu adevărat important e nu să aparținem unei categorii, ci să facem lucrurile care nouă ne plac și pe care noi le considerăm pozitive și, implicit, să ne gestionăm timpul așa cum considerăm noi că e util și plăcut. Oricum ar fi modalitatea de a-l petrece.

Vă spun asta nu pentru că doresc să vă învăț, ci pentru că-mi doresc cu adevărat să învăț din lucrurile pe care, într-un fel, le cunosc deja.