Căutând starea pură (II)

de Alexandru Husaru în 19 September 2010 la 17:55

Suntem aproape 7 miliarde de oameni pe Terra.

Împărțim, la nivel minim, aceleași dorințe și rațiuni. Cu greu se pot concentra în cuvinte felurile noastre nemărginite. Suntem infiniți, atât prin ceea ce simțim, cât și prin ceea ce gândim. Greșim pași de-a lungul zbuciumului nostru cotidian, dar nu ne oprim. Uităm și ne readucem aminte, iubim și blamăm, ne bucurăm, precum copiii, la orice fir de ață care prinde o jucărie în capăt.

Mințim și ne mințim, din păcate. Ne dorim extraordinarul, deși banalul e prea mult pentru noi. Vedeți dumneavoastră, banalul despre care vă vorbesc reprezintă lipsa noastră, e ceea ce ne face să ne simțim neîmpliniți și e ceea ce nu putem înfăptui. Ne dorim lucruri comune, dar nu vrem să facă parte din categoria lucrurilor comune. Ne ascundem după degețelele infime care nu reușesc să ascundă nici măcar caracteristicile fără formă care ne împlinesc.

Și căutăm împlinirea în orice. De la acceptul din partea familiei, al celor din jur, până la ființa – pe care ne-o dorim perenă – din jurul brațelor și inimilor noastre. Am fost învățați să trăim dual, precum porumbeii și încă nu vreau să accept faptul că poate natura noastră nu ne conferă cele mai bune împrejurări pentru a reuși asta.

Ne considerăm desăvârșiți, compleți și plini de caracteristici frumoase, dar suntem departe de proiecția pe care o emanăm despre noi înșine. Suntem reclame ale unor produse pe care nu le putem accepta întru totul și pe care nu le putem întruchipa într-o variantă foarte definită și concretă. Suntem managerii unui brand propriu și construim marketing pentru piața pe care tindem să credem că o cunoaștem.

Suntem sortiți unei alergări continue, suntem sortiți privirii și ochiului care zărește în interior. Dar avem timp… Sfidăm rațiunea și elementele – pe care le putem ușor înlătura – care nu ne definesc.

Și, în mare, nu prea știm ce e cu noi. Căutăm, invariabil, în majoritatea clipelor noastre, oameni, lucruri, sentimente care să ne facă plăcere. Și suntem egoiști. Fără măsură.

Căutând starea pură (I)

de Alexandru Husaru în 02 July 2010 la 19:22

Găsesc în om, în persoane apropiate şi în interlocutor câte o particulă fină din starea pură. În fiecare invenţie şi fiecare inventator inerent ei găsesc câte o fărâmă din ceea ce-mi doresc să descopăr în această lume. Ştiu că pierd timp, dar timpul meu pierdut câştigă experienţă şi iscusinţă.

Simt că mă desăvârşesc continuu călătorind, experimentând, cunoscând şi privind tot mai multe, din ce în ce mai multe persoane, locuri şi lucruri. Aşa-mi place mie viaţa, aşa mă desăvârşesc şi aşa vreau să continui.

Citeşte în continuare »

Fără măsură

de Alexandru Husaru în 18 June 2010 la 9:01

Un om cu mintea clară şi cuminte spunea:

„Dintre defectele mele cel pe care îl detest cel mai mult este reflexul de a fi prea rezonabil. Tot ce e mediocru în viaţa mea se datorează prejudecăţii că e bine să fii „înţelept” în orice împrejurare. În fond, ce ne recomandă înţelepciunea? Să fim atenţi, evitând riscurile, imprudenţele şi excesele. Să facem totul „cu măsură”. Şi tocmai această „măsură” o găsesc la originea tuturor regretelor mele, a pasiunilor ratate, a „nebuniilor” netrăite. N-am avut inteligenţa sau norocul de a pricepe la timp că adevărata „măsură” a vieţii unui om nu se poate obţine decât prin „lipsa de măsura”, dorind „fără măsură”, îndrăznind „fără măsură”, iubind „fără măsură”. Nu ştiu dacă aveam calităţile necesare pentru a pune în practică ideea mea (de la bătrâneţe) că „nebuniile” sunt mai recomandabile într-o viaţă (atât de scurtă!) decât o „înţelepciune” searbădă şi cuminte. Am unele îndoieli în privinţa asta. Şi nu mici. Dar mi-ar fi plăcut să ştiu mai demult că înţelepciunea e o virtute bătrâncioasă.”

maestrul Octavian Paler

[poza]