Sentimentele combat raţiunea

de Alexandru Husaru în 14 June 2010 la 13:08

Ca să fiu drăguţ şi să pun problema într-o manieră mai sensibilă: gândim sentimental şi nu raţional. Suntem latini, sangvinici şi superbi în manifestările noastre. Chiar dacă nu ne place, asta e o caracteristică bine definită a latinilor. Eu o văd frumoasă şi nu vreau să renunţ la felul meu sentimental de a privi lucrurile, asta sperând că nu-mi va scăpa vreodată din mână.

Citeşte în continuare »

Lucrurile precum daruri

de Alexandru Husaru în 05 April 2010 la 23:02

Trăirile adevărate sunt precum daruri, dar noi, oamenii, ne regăsim întotdeauna fugind de ele. Abia în urmare, după perioade în care gândim şi regândim totul, ne dorim să fi acţionat altcumva. Şi poate pierdem momente, pierdem clipe.

Sufletele mici nici măcar nu percep fineţea trăirilor mai puţin fluente, care nu parcurg registre cunoscute, care nu se poticnesc de linia restrânsă a comunicării uzuale (a comunicării mult prea tatonate), linie cunoscută de aproape fiecare dintre noi. Şi când spun trăiri mai puţin fluente nu mă refer la trăirile mediocre, de zi cu zi, la lucrurile repetitive care se întâmplă în viaţa fiecăruia dintre noi, la momentele în care nu dăm curs întâmplărilor din jurul nostru, ci la gândurile interne, speciale şi specifice.

Citeşte în continuare »

Prima iubire

de Alexandru Husaru în 29 March 2010 la 18:24

Am început să uit ce simţeam la primul sărut, neastâmpărat şi dezechilibrat, cum alergam pe scări, sărind câte 4 – 5 trepte odată, zburdând, cum îmi auzeam inima bătând la prima întâlnire, cum te doream atât de tare încât aşteptam mult prea mult să vii, cu sufletul la gură. Am început să uit cum mă dureau orele care mai trebuiau să treacă până să ne vedem, apoi minutele şi secundele care durau până urcai treptele etajelor ce ne despărţeau din îmbrăţişări.

Am uitat ce simţeam când găseam modalităţi pentru a introduce dedicaţii la finalul subtitrărilor de la filmele de dragoste pe care le priveam împreună… şi tu erai atât de impresionată şi fericită; sau cum eram trezit în miezul unei nopţi de vară pentru a vedea o dedicaţie scrisă cu vopsea pe zidul şcolii din faţa geamului meu.

Citeşte în continuare »