N-am scris niciodată ceva consistent despre ea. N-am vrut, n-am putut sau n-am încercat niciodată cu adevărat. Totuși, ceea ce simt în privința ei e precum texturile unor diferite materiale, de la fin la subțire, la gros, la plin, la nemăsurat și nemăsurabil. E ca și cum aș prinde între arătător și degetul mare sentimente și ar trebui să le explic textura.
Helen Folasade Adu (Sade) e pentru mine o ființă asexuată. Ca persoană nu îmi exprimă sex pentru că ceea ce simt față de ea e presus senzației fizice. Pentru mine Sade e un suflet care exprimă iubire, pasiune, senzații, paradis, soare, lumini, sentimente. Sentimente și lucruri cu adevărat DE NECUPRINS.
De mai multe ori destinul mi-a arătat că ea e hărăzită să fie diva mea, artistul pe care am cum să-l înțeleg – din punct de vedere al creației – și care, într-un fel sau altul, are să-mi marcheze existența, are să mă inspire, la fel cum pentru alții, desigur, există alte persoane cu alte structuri și de alte naturi, cu alte îndeletniciri și care le exprimă poate la fel de mult sau chiar mai mult.
Am fost în Praga, la concertul care a avut loc în data de 14 mai 2011. Cuvintele sunt de prisos și asta nu o zic ca un clișeu. Pur și simplu simt că n-are sens să explic sau să încerc să cuprind în cuvinte ce am văzut, ce am simțit.
Cert e că după un drum relativ lung, după niște zile obositoare și după un concert care ar trebui să te facă să te simți obosit, la final, la ieșire, mă gândeam cu drag și dor că mi-aș dori să o revăd și că mi-aș dori să retrăiesc din nou un concert de-al ei. Sade e un artist desăvârșit, echipa ei e formată din oameni profesioniști, oameni cu pasiune și muzică prin vene. Și asta s-a simțit, s-a simțit cu intensitate, s-a simțit constant și frumos, neaglomerat.
Mi-am îndeplinit un vis și ce e ciudat e că mi-aș dori să îl îndeplinesc din nou. Și asta, pentru mine, înseamnă mult.
Sade, you’re making my soul sing and you’re making me dance… inside.
N-am urmărit mișcarea în mediul online despre moartea lui Adrian Păunescu. Nu mă interesează.
Nu sunt genul de om care să scrie aici la diferite întâmplări nefaste sau evenimente, la decese, probleme ale oamenilor cunoscuți sau ale vedetelor, la știri sau alte chestii de genul acesta.
Nu am reacție la lucrurile comune, eu scriu despre nebuniile și gândurile care-mi dau bătăi de cap. Când scriu, scriu să-mi adap rana din suflet, mulțumirile și nemulțumirile și încerc să-mi răspund întrebărilor.
Trecând peste explicația asta, vreau să vă vorbesc despre ceea ce reprezintă Adrian Păunescu pentru mine. Nu voi judeca nicicum calitatea lui umană, ci doar cea artistică, precum și planul personal dintre creația lui și eu însumi, ca om.
Am crescut citind Păunescu, din conjunctură sau din atracție, nici nu-mi mai aduc aminte. Am rămas cu ideea că este un autor excepțional, că este un artist de necontestat, pentru că mi-a făcut ochii sufletului mult mai mari și mai blânzi. Nu aș putea judeca intelectualitatea acestui om, vanitatea exagerată sau hrana din care s-a îndestulat. Mi se pare aprioric să fac asta. Totodată, nu voi judeca oamenii care vor judeca felurile lui umane.
Eu vreau doar să-ți mulțumesc, domnule Adrian Păunescu, pentru faptul că ai fost, pentru faptul că în afara părinților mei, ești și vei rămâne primul om care mi-a deschis ochii spre un alt fel de …, spre un alt mod de a gândi, spre emoție, spre armonie cu natura, cu iubirea, cu sufletul, cu trăirea. Mi-ai arătat viziune, m-ai făcut un om care să perceapă și emită simboluri. M-ai făcut să lăcrimez și m-ai făcut să înțeleg, mi-ai deschis drumul spre a crea și mi-ai colorat – mai demult – pantofii în roșu aprins.
Pentru toate cele pe care nu pot să le rostesc sau scrijelesc virtual te rog să mă ierți. Și pentru cei care vor huli calitatea ta vreau să știi un lucru: timpul le cerne și discerne pe toate.
Îmi pare rău, îmi pare rău că ai plecat.
[poza]
Citeam versuri aleator din Cumplită secetă de iubire – Vasile Popescu. Cunosc de mult timp dedicația de pe prima pagină a cărții și simt multe citind-o. Gândesc multe lucruri despre omul care a scris această dedicație la fel cum gândesc și despre omul care a primit această carte, la un mo
ment dat, într-un ferice an 1971. Eu am recuperat-o dintr-un morman de cărți pregătite pentru foc. Pe ea și încă alte sute ca ea.
Nu sunt genul de om care scrie întâmplări din viața lui aici. Scriu mascat, la un nivel mai puțin ușor. Scriu pentru licuricii din sufletul meu, pentru evoluția sau involuția mea, pentru psihicul meu, pentru a mă înțelege pe mine, pentru a-mi aduce aminte, pentru a simți și zâmbi, pentru a stârni reacție. Mi se întâmplă să stârnesc puțină reacție, pentru că noi ne-am pierdut de mult timp răbdarea și calitățile de ascultător. Mă includ.
Citeşte în continuare »
9 persoane
Răspunde şi tu!
» Citit de ori
» Etichete: Concert Sade - Prague O2 Arena, Helen Folasade Adu, Honor confers your crown, Sade